Scriitoarea Dana Petrișor și-a dezvăluit amintirile

Academia de gardă Niciun comentariu la Scriitoarea Dana Petrișor și-a dezvăluit amintirile 107
Scriitoarea Dana Petrișor și-a dezvăluit amintirile

Scriitoarea Dana Konya-Petrișor a lansat volumul „De pe mal de Prut, pe malurile Senei” în cadrul întîlnirii clubului „Joia Junimii”, pe data de 12 martie, la ora 17.00. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (BCU) din Iași și a fost prezentat de prof. univ. dr. Alexandru Călinescu, fost director BCU.

Cartea poate fi considerată una bibliografică deoarece oferă informații despre viața pe care autoarea a avut-o în timpul regimului comunist și despre amintirile și memoriile din Franța și România. „Inițial nu am avut in­ten­ția să tipăresc un volum. Am scris doar capitolul de Crăciun, care a fost publicat și pe care l-am dat unei prietene profesoare din Franța să îl citească. Mi-a spus că îi place talmeș-balmeșul meu, iar de acolo lucrurile au evo­luat pînă s-au legat într-o carte ”, a precizat autoarea.

 Dana Konya-Petrișor a plecat în 1986 pe malurile Senei, nemaiputînd suporta duritatea regimului comunist. A ales Franţa pentru că deja cunoaștea limba și îi era favorabilă din punct de vedere cultural. Prof. univ. dr. Alexandru Călinescu a menționat despre sensibilitatea dimensiunii spirituale a scriitoarei. „Scriitoarea este un exemplu, iar felul în care îmbracă textul i se potrivește ca o mănușă”, a precizat acesta. Cu acestă ocazie a fost pre­zentată și revista de cultură „Scriptor” în care se găsește și o cronică a acestui volum.

Scriitoarea este descendentă a familiei Negruzzi și a crescut în Trifești-Hermeziu, leagănul de cultură al acestei familii.

Autor:

Ana-Maria BUCUR

Redactor-șef la Opinia studenţească, studentă în anul al treilea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top