Repetenți pe Messenger

Academia de gardă Niciun comentariu la Repetenți pe Messenger 0

Unul dintre studenții Facultății de Arhitectură a Universitatii Tehnice „Gh. Asachi” din Iași a fost nevoit să plătească 420 de lei pentru o restanță după ce, inițial fusese anunțat că a obținut notă de trecere.

„Luasem un cinci cam tras de păr la proiect, apoi m-am regăsit în mass-ul dat de un coleg pe Messenger cu numele celor care sunt chemați în restanță. M-am împrumutat pentru că nu le puteam spune părințiilor că nu am trecut, după ce le-am zis că sînt intergralist. Am avut de dat 420 de lei pentru cele șapte credite cîte are proiectul ăsta” a declarat M. din anul al–II–lea.

Instituția susține că a modificat ad–hoc regulamentul în ceea ce privește posibilitatea de a da restanță în cazul proiectelor din cauza numărului mari de restanțieri. „Studenții au un proiect lung și un proiect scurt pe semestru. Proiectul lung practic trebuie să îl ia. Dacă nu, rămân repetenți. Însă, cînd a venit îndrumatoarea de an să îmi spună, singura soluție a fost să aplicăm și la ăsta, ceea ce se aplică la proiectele scurte – se plătește taxă pentru refacere. Nu puteam să lăsăm atîția repetenți, și atunci au trebuit să refacă, bineînțeles contra taxei ca pentru proiectul scurt. Numărul de credite este mai mare, ori 60 de lei, iese cît iese”, a explicat prof. univ. dr. Virgiliu Onofrei, decanul Facultății de Arhitectură.

Legat de revolta studentului care a trebuit să plătească restanța decanul s-a arătat nemulțumit de nerecunoștința tinerilor cărora li s-a acordat încă o șansă. „După un an, doi îți dai seama că un student nu are ce căuta aici, dar el tot vine cu certificate și alte lucruri ca să treacă, tot sperând că o să se remonteze, și sînt situații în care chiar pînă la sfârșit alimentează mediocritatea. Aș vrea să fim o școală în care cantitatea asta de mediocritate să fie neglijabilă sau să nu existe”.

Peste 20 de studenți din anul al II-lea și 13 din anul al III-lea au repetat proiectul lung la disciplina „Proiectare”.

Andreea JUGARU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top