Profii tari, nominalizați de studenți

Academia de gardă Niciun comentariu la Profii tari, nominalizați de studenți 19
Profii tari, nominalizați de studenți

În perioada 27 februarie – 18 martie, stu­den­ții din centrele universtare din România își vor putea nominaliza cadrele didactice preferate, pentru a intra în competiția pentru primirea tit­lu­lui de „Profesor Bologna”. Cîștigătorii vor fi premiați la cea de-a X-a ediție a Galei Profeso­ru­lui Bologna, care va avea loc pe data de 19 mai, la Palatul Cotroceni, de către studenții organizatori ai evenimentului, membri ai Alianței Na­țio­nale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

Profesorii cîștigători, nominalizați pe site-ul www.profitari.ro, vor fi desemnați de către un grup de studenți evaluatori, care vor trebui să par­curgă trei etape ale proiectului. Prima dintre ele va fi participarea la cursurile sau seminariile profe­sorului nominalizat, fără a afecta în vreun fel ac­tivitatea la ore, a doua va fi inițierea unei sesi­uni de discuții cu studenții participanți la cursurile profesorului și, în cele din urmă, după o documen­tare, vor discuta cu profesorul nominalizat. „Stu­denții evaluatori sînt propuși de către organi­za­țiile studențești membre ale ANOSR. În urma propunerilor, aceștia trebuie să participe la o se­­rie de training-uri destinate lor, care vor avea loc între 3 și 4 martie, în șase centre universitare din țară”, a menționat Larisa Dumitoare, coordonatoarea de anul acesta a proiectului. Aceas­ta a mai adăugat și că cele șase centre universitare în care studenții vor fi pregătiți pentru evalua­rea profesorilor sînt București, Baia Mare, Ga­la­ți, Sibiu, Timișoara și Iași.

„Profesorul Bologna” este, conform meto­do­logiei structu­ra­te de studenții evaluatori, „profesorul care cîș­ti­gă prezența, respectul și atenția studenților, prin creativitatea și ușurința cu care se face în­țe­les, asumîndu-și totodată responsabilitatea mese­riei pe care și-a asumat-o”.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top