Premiul special împotriva discriminării ajunge la Iași

Academia de gardă Niciun comentariu la Premiul special împotriva discriminării ajunge la Iași 0

Paula Scînteianu, absolventă a Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și senior editor al revistei „Opinia Veche”, a cîștigat Premiul Special al Concursului Jurnalistic Diversitate împotriva Discriminării 2009, faza națională.

Paula, care în prezent scrie pentru „Adevărul de Suceava”, a primit distincția pentru textul Ghetoul lui Dumnezeu. Marele Premiu al fazei naționale a mers în Craiova, pentru textul Prizonieri în lumea inocenței, al Clarei Maria Stănescu, jurnalistă la „Gazeta de Sud”. Cele două jurnaliste vor merge mai departe în competiția europeană, unde vor concura cu alți 52 de jurnaliști din celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Jurizarea fazei continentale se va finaliza la sfîrșitul lunii noiembrie 2009. Competiția jurnalistică este organizată de Comisia Europeană, și anul acesta a ajuns la cea de-a VI-a ediție.

Alex VARNINSCHI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top