Polii Pământului au venit pe schiuri la Iași
Academia de gardă 1 martie 2011 Niciun comentariu la Polii Pământului au venit pe schiuri la Iași 1Exploratoarea Maria Uca Marinescu a susținut, la invitația conducerii Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, o conferință despre cele mai importante expediții ale sale prin lume, sub titlul „Dar al lumii capăt nu-i …”. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Magna „Mihai Eminescu” a UAIC de la ora 10.00 și a fost moderat de către Lidia Bourceanu, de la Departamentul Media, care a descris demersul Ucăi Marinescu ca fiind „o călătorie bine făcută, cu minte, care valorează mai mult decît o bibliotecă de cărți”.
La rîndul ei, exploratoarea a ținut să menționeze importanța Iașului în călătoriile sale, acesta existînd „ca o valoare deosebită de cultură, de istorie, sprirituală, pe care am amînat-o, am pus-o deoparte, ca pe Tibet, Dobrogea sau Japonia”. Aceasta a ținut să facă deosebirea de la începutul dintre călătorie și expediție, cea din urmă vizînd zone geografice extreme și zone de civilizație vechi, puțin accesibile tuturor, în timp ce călătoriile sînt „o expresie a oamenilor de a ajunge ușor în zone turistice”. Astfel, obiectivul pe care ea l-a avut mereu în vedere a fost de a vedea și a ajunge în zone geografice care au dispărut, unde „populațiile vechi s-au adaptat civilizațiilor actuale”, astfel încît să cunoască viața oamenilor și să învețe filosofia lor de viață. În continuare, Uca Marinescu a vorbit despre experiența atingerii celor patru poli ai Pământului, moment în care a subliniat importanța păstrării tradiției de a ajunge la destinație pe schiuri, pentru „a-ți testa forțele, deși acum poți fi parașutat direct la Poli”.
În urma expediților sale în lume, Uca Marinescu crede că i-ar fi fost mai ușor în pielea unui bărbat și că timpul își pierde noțiunea atunci cînd te afli în creștetul lumii. Exploratoarea a încheiat conferința cu o urare pentru public și, totodată, a lansat și o provocare: „Să vă urmați expediția, în continuare, în viață, pentru că fiecare viață este o expediție.”
Iustina AMBRONO









Adaugă un comentariu