Pe urmele punguței cu doi bani
Academia de gardă 10 iunie 2011 Niciun comentariu la Pe urmele punguței cu doi bani 2Pe 3 iunie, la librăria „Orest Tafrali” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a avut loc lansarea de carte a criticului literar Eugen Simion intitulată „Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial”. Evenimentul a fost organizat de Academia Română, filiala Iași, Institutul Filologic „A. Philippide” și de editura Princeps Edit.
Alexandru Dobrescu l-a prezentat pe autor în deschiderea manifestării ca fiind unul dintre puținii critici literari care „si-a urmat vocația. La noi, numeroși scriitori se ocupă de toate genurile literaturii pe care le încearcă cu entuziasm. Eugen Simion este citat de toate manualele de literatură, atît pentru liceu, cît și la nivel de facultate”. Antonio Patraș, critic literar și conferențiar la Catedra de Literatură Română la Facultatea de Litere a UAIC, a vorbit despre critica literară a lui Simion asupra lui Ion Creangă din privința „mijloacelor critice estetice”, considerînd că „există o latură bibliografică în această carte, termenul propus de autor asupra operei sale este autoficțiunea, care surprinde povestirile humuleșteanului răsturnînd toate prejudecățile critice”.
Între povestitor si erudit
În ceea ce privește structura cărții, prof. univ. dr. Bogdan Crețu de la Catedra de Literatură Română consideră că volumul este construit pe mai multe structuri narative cu tipare lirice și simboluri ale criticii literare. „Fiecare scriitor a pulsat într-o anumită parte: unora le-a plăcut să îl vadă pe Creangă un povestitor, alții au exagerat în a-l face pe Creangă un erudit. Aici este vorba de o literatură ca un răsfăț livresc”.
Daniel Corbu, poet și critic literar, a prezentat structura colecției din care face parte acest volum care pornește de la modelul colecției despre Mihai Eminescu. În încheiere, Eugen Simion a acentuat brutalitatea ruralismului literar din zilele noastre: „Am scris această carte foarte iritat din cauza agresivității împotriva țăranului român. Critica este un dialog cu cea ce a fost și cu ceea ce este în jurul tău”.
Anca POPA









Adaugă un comentariu