Patru studenți ieșeni au cîștigat Olimpiada de Matematică din Israel

Academia de gardă Niciun comentariu la Patru studenți ieșeni au cîștigat Olimpiada de Matematică din Israel 16

O echipă alcătuită din patru studenți în anul III la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a cîștigat competiția Blitz din cadrul Olimpiadei de Matematică orga­nizată de Universitatea Ariel din Israel. Rezultatele au fost afișate joi, 11 ianuarie, iar Diana Lucaci alături de colegii ei de an, Ingrid Stoleru, Victor Talif și Valeriu Mo­troi au alcătuit singura echipă din România care a reușit să cîștige un premiu în această competiție.

„A fost pentru prima dată cînd am participat la un astfel de concurs și trebuie să spun că mi-a plăcut foarte mult, pentru că eram obișnuit cu olimpiadele de in­for­matică, ceva mai diferite de cele de ma­tematică. Fiind un concurs în care e im­por­tantă colaborarea membrilor echipei și rapiditatea în gîndire, m-am bucurat să văd că am reușit să ne înțelegem destul de bine și chiar să ne descurcăm acceptabil”, a declarat Valeriu Motroi.

Blitz este una dintre secțiunile Olim­piadei de Matematică în cadrul căreia participanții trebuie să trimită răspunsul întrebărilor din concurs într-un timp cît mai scurt. Ulterior au fost punctate atît co­rectitudinea cît și rapiditatea cu care fie­care echipă a răspuns.

O altă secțiune a olimpiadei este cea de Championship în care participanții trebuie să trimită întreaga rezolvare exer­cițiilor. În această secțiune, participanții își pot modifica răspunsul în cazul în care realizează destul de repede că au greșit, însă noul rezultat trebuie să fie însoțit de o nouă explicație matematică.

de Claudia PINCOVSKI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top