Mediciniștii rămîn în legea lor

Academia de gardă Niciun comentariu la Mediciniștii rămîn în legea lor 0

Un nou capitol dedicat învățămîntului superior medical a fost introdus în proiectul de Lege a Educației Naționale propus de ministrul Daniel Funeriu. Ca urmare a inițiativelor Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România (AUMFR), capitolul vine cu precizări referitoare la învățămîntul medical și la relația dintre Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) și Ministerul Sănătății (MS).

Cele mai importante modificări ale capitolului „Învățămîntul medical” țin de racordarea universităților medicale la standardele europene, reglementarea numărului obligatoriu de 5500 de ore pentru șase ani de studiu (art. 164) și de 360 de credite pentru aceeași perioadă.

Fără lacune

O altă schimbare pentru universitățile vizate este acordarea posibilității de a stabili parteneriate publice private în ceea ce privește asistența medicală și posibilitatea de a avea spitale proprii. De asemenea, au fost introduse și modificări referitoare la perioada de rezidențiat, în care, potrivit proiectului legislativ, vor fi implicate și universitățile, ceea ce nu se întîmplă potrivit legii în vigoare.

Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, membru al AUMFR, a declarat: „Acest capitol a trebuit să fie introdus pentru că profesia medicală este o profesie reglementată sectorial la nivelul Uniunii Europene, deci trebuie să îndeplinească anumite cerințe legate de numărul de ore, de ciclurile de studiu și în același timp de activitatea practică, care este obligatorie, fără de care nu se recunoaște diploma și el a fost scris ținînd cont de aceste directive europene.”

Acesta a mai adăugat că vechea lege era lacunară din acest punct de vedere, neavînd specificate multe detalii importante referitoare la educația medicală. În acest caz, apăreau o serie de discordanțe legate de numărul de ore obligatoriu sau ciclurile de master și doctorat, care nu puteau fi urmate decît cu un anumit număr de credite, potrivit legii vechi, dar care nu putea fi același la o universitate cu profil medical.

Anastasia CONDRUC

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top