Medicina ieșeană a împlinit 132 de ani

Academia de gardă Niciun comentariu la Medicina ieșeană a împlinit 132 de ani 3

În perioada 5-10 decembrie, Uni­versitatea de Medicină și Far­ma­cie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iași a sărbătorit împlinirea a 132 de ani de învățămînt medical. Cu ocazia a­ces­tui eveniment, conducerea instituției de învățămînt superior a organizat o serie de evenimente știin­ți­fi­ce și caritabile întrunite sub manifestarea Zilele UMF. La ceremonia de deschidere din data de 5 decembrie au fost prezenți prof. univ. dr. Vasile Ișan, rectorul U­niversității „Alexandru Ioan Cu­za” și primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita. „Ca în fiecare an, la început de decembrie, univer­sitatea noastră prezintă ceea ce a rea­lizat din momentul în care au intrat primii dascăli în amfiteatre, în urmă cu 132 de ani”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rector al in­stituției, în discursul său din debutul evenimenului. Prof. univ. dr. Va­sile Ișan a apreciat că „celebrarea în sine a zilelor universității este o tra­diție în sine și ea își propune să în­tă­rească o tradiție străveche”, în timp ce primarul Iașului a felicitat instituția de învățămînt superior pentru absolvenții săi de calitate, precizînd că „medicina ieșeană este una de prestigiu, pentru că prestigiul acesta s-a construit în timp, dar s-a construit cu tenacitate și dăruire”.

Fotomaraton pe bani

În cadrul Zilelor UMF, în­ce­pînd de marți, 6 decembrie, studenții me­di­ciniști au început campa­nia de do­nare de sînge la Cen­trul de Trans­fuzii Sanguine Iași. Aces­tora li s-au alăturat cei din SSMI (So­cietatea Stu­denților Medici­niști din Iași) care au organizat „Tîrgul opor­tu­ni­tă­ților de cercerare”, unde toți studenții interesați să se implice în ac­tivități de cercetare ale diferitelor ca­tedre ale facultății au putut adre­sa întrebări, cu privire la cercul ști­in­țific vizat. „Activitățile cadrelor di­dactice s-au împletit cu cele ale studenților prin mai multe confe­rin­țe, workshop-uri, dar și sesiuni ști­in­țifice”, a declarat prof. univ. dr. Va­si­le Astărăstoae, rectorul UMF Iași.

Miercuri, începînd cu ora 15.30 a avut loc expoziție cu vînzare a pic­turilor copiilor de la Centrul Bog­dă­nești, dar și a fotografiilor reali­zate de către studenții mediciniști în cadrul competiției Fotoma­r­aton. „Toți banii adunați vor merge la Cen­trul Bogdănești, iar activitatea a strîns mulți doritori interesați să cum­pe­re fotografiile expuse”, a adăugat prof. univ. dr. Vasile As­tă­răstoae.

În zilele de 8, 9 și 10 decembrie a avut loc cea de a-V-a ediție a Congresului Internațional de Me­dicină Dentară a Societății Româ­ne de Reabilitare Orală. Miercuri, 14 decembrie, SSMI va organi­za pe un „Bal de Iarna” la Colegiul „Cos­ta­che Ne­gruzzi” fondurile adunate fiind fo­losite de asemenea în scop caritabil.

Mădălina MORARU

Lidia RUSU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top