Legea Educației face un pas înapoi pe Internet

Academia de gardă Niciun comentariu la Legea Educației face un pas înapoi pe Internet 0

La o săptămînă de la lansarea oficială a site-ului unpasinainte. edu.ro pentru dezbaterea Legii Educației Naționale, activitatea pe forumul ce privește mediul universitar este foarte slabă. La cele 13 teme de discuție, au fost doar 88 de reacții, dintre care 25 de mesaje ale administratorului și opt ale moderatorilor. Printre cele mai cîrcotașe comentarii, se numără unul care se referă la fuzionarea universităților aflate pe o rază de 200 de km.

Comentatorul sugerează că ministerul dorește să rămînă centre universitare doar Bucurestiul, Clujul, Iașul, Timișoara și Craiova, care să absoarbă instituțiile de învățămînt superior mici. „Menționez că distanța dintre Oxford și Cambridge este de 143 km. Bine ca nu e domnul Funeriu ministru acolo, că ar trebui să fuzioneze și ele”. Un alt utilizator este nemulțumit de faptul că schimburile studențești nu sînt promovate: „Un român face studiile în străinătate și după ce termină o facultate și un doctorat în Occident, vrea să revină în țară, să zicem pe un post de conferențiar sau profesor. Legea îl trimite să se școlarizeze cu 60 de credite de pedagogie. Așa ceva este absurd și neîntîlnit în Occident, în învățămîntul superior. Domnul ministru Funeriu are 60 de credite de pedagogie?”

Top fără credibilitate

Cea mai accesată și mai comentată temă este cea legată de durata și importanța doctoratului, urmată fiind de aceea care se referă la ierarhizarea universităților pe baza programelor de studii. Cei mai mulți nu sînt de acord cu un doctorat de trei ani, acuzînd că perioada este mult prea scurtă pentru realizarea unei lucrări bine documentate și de calitate, în condițiile în care conducătorii de doctorat nu sînt suficient de implicați.

Despre clasificarea universităților, forumiștii sînt destul de sceptici în ceea ce privește modul în care se va face evaluarea instituțiilor de învățămînt: „Cine ar trebui sa facă o astfel de evaluare? Universitatea? Cred că ar intra în conflict de interese. ARACIS-ul (n.r. Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățămîntul Superior), nu prea are credibilitate, iar ministerul nici atît”, scrie într-un mesaj GTeodorescu din Cluj – Napoca. Mihai spune că: „Sincer, nu cred în capacitatea instituțiilor românești, ARACIS-ul în cazul de față, de a realiza un clasament corect. Probabil toate universitățile vor rezulta minunate și numai cîteva unde dovezile sînt evidente vor fi taxate”. Tot Mihai vine cu o soluție în acest sens. El propune ca topul să se realizeze în funcție de salariul mediu pe care îl obțin absolvenții unei generații de la o facultate. Acesta este de părere că astfel universitățile vor urmări mai mult piața muncii și se vor alinia acesteia.

Propunere de suspendare

Conf. univ.dr. Marin Vlada de la Facultatea de Informatică și Matematică a Universității din București prezintă neconcordanțele din lege privind statutul conducătorilor de departamente, fie șefi sau directori și explică diferențele pe care le implică eliminarea catedrelor în favoarea departamentelor.

În secțiunea „Universitățile trebuie orientate spre societate”, majoritatea spune că autonomia universitară este afectată. „Trebuie să avem posibilitatea de a ne alege conducerea universității și a facultății. Introducerea unei comisii, parțial extra-universitare, poate deschide calea subordonării politice, și nu numai, a universităților. Am cîștigat dreptul la autonomie și trebuie să ni-l păstrăm. Propun deschiderea unei liste de semnături care să susțină autonomia universitară. Pînă atunci, vă rog să suspendați procesul de promovare a proiectului de lege în Parlament”, sugerează George Ioan Militaru, un comentator.

Pînă în momentul de fața, forumul unpasinainte are 434 de membri, iar secțiunea Universitar are aproape 1300 de vizualizări. Pe 26 martie a.c., ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a deschis seria dezbaterilor și prin intermediul unui videochat.

Diana IABRAȘU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top