Lansare de carte cu bani de la colegi

Academia de gardă Niciun comentariu la Lansare de carte cu bani de la colegi 16

Andrei Alex Mihaescu, student în anul al III-lea la Facultatea de Filosofie a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), si-a lansat duminica, 9 decembrie, la Casa de Cultura „Mihai Ursachi”, primul volum de povestiri intitulat „Transformarea”. Alaturi de acesta a mai debutat si Bogdan Soltuzu, student în anul al III-lea la Facultatea de Biologie a UAIC, care a realizat partea grafica a cartii. Pentru editarea volumului, cei doi au strîns bani de la colegii lor din caminele C2, C4, C6 si C8 ale Universitatii, la initiativa studentei Cristina Chira, care s-a ocupat de colectarea fondurilor.

Volumul lui Alex Mihaescu include 16 povestiri, prima scrisa în clasa a X-a, iar ultima în anul al doilea de facultate. „Aceste povestiri sunt taceri ale realitatii ce zabovesc atît de ascuns în dorintele noastre. Arma mea este cuvîntul si astfel ma revolt eu”, a marturisit autorul volumului „Transformarea”.

Cartea schiteaza realitati cotidiene, dar cu o usoara tenta de suprafictiune. Sursele de inspiratie pentru Andrei Alex Mihaescu au fost chiar satul sau natal, Suharau, dar si oamenii si întîmplarile din orasele Dorohoi, Botosani si Iasi. Înainte de a fi editate, povestirile studentului la Filosofie au fost prezentate în cadrul Cenaclului Quasar de literatura science fiction. Cei doi studenti coautori ai volumului „Transformarea” nu au optat pentru o lansare obisnuita a cartii.

La Casa de Cultura „Mihai Ursachi” nu au fost prezenti critici literari, ci numai studenti, care au discutat liber despre subiectele povestirilor si modul în care au fost acestea scrise. „Aceasta carte este adresata tineretului, în care multi dintre voi va regasiti. Noi vrem sa comunicam cu o generatie cu care crestem, nu cu una care nu ne întelege”, a mai spus Andrei Alex Mihaescu.

Ineditul volumului este asigurat de cele 36 de lucrari grafice realizate de Bogdan Soltuzu, care însotesc povestile autorului. Lansarea cartii s-a încheiat cu vizionarea unui film de aproximativ 90 de minute, care a abordat un subiect asemanator volumului nou lansat: trecerea din real în fantezie.

Mihaela CIOCÂRLEA

Gabriela IONITA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top