Laborator modernizat la FEAA

Academia de gardă Niciun comentariu la Laborator modernizat la FEAA 23
Laborator modernizat la FEAA

La Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” s-a inaugurat laboratorul de informatică Axapta. Evenimentul s-a desfăşurat marţi, 2 octombrie 2018, fiind prezenți prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al UAIC, Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, prof. univ. dr. Dinu Airinei, decanul FEAA şi reprezentanţi ai companiei Falcon Trading.

Renovarea sălii a fost făcută cu sprijinul companiei Falcon Trading, cu care catedra de la specializarea Informatică Economică de la FEAA are o colaborare de peste 10 ani. În noul laborator s-au investit aproximativ 50.000 de euro. „Numai amenajarea laboratorului a fost făcută de compania Falcon, calculatoarele sînt ale facultăţii. Este un modular făcut ce poate fi completat cu alte calculatoare, respectiv laptopuri personale ale studenţilor care pot veni să lucreze direct acolo. Facultatea noastră caută sponsorizări pentru renovarea altor săli”, a declarat prof. univ. dr. Dinu Airiniei, decanul FEAA.

Pe lîngă modernizarea laboratorului de informatică Axapta, Falcon Trading oferă studenţilor stagii de practică şi internship, burse pentru cei pasionaţi de domeniul sistemelor integrate pentru afaceri, dar a organizat şi clubul Axapta în cadrul căruia a oferit licenţe academice Microsoft AX pentru cursul Enterprise Resource Planning. Prin intermediul acestei colaborări specialişti ai firmei merg şi susţin ore de curs, prezintă conferinţe şi materiale specifice pentru studenţi. Laboratorul de informatică Axapta este a zecea sală modernizată cu ajutorul companiilor din Iaşi.

Autor:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top