La aniversarea celor 155 de ani, Universitatea de Arte a devenit Universitate Națională

Academia de gardă Niciun comentariu la La aniversarea celor 155 de ani, Universitatea de Arte a devenit Universitate Națională 19
La aniversarea celor 155 de ani, Universitatea de Arte a devenit Universitate Națională

Ministrul Educației și Cerce­tă­rii Științifice, Sorin Cîmpeanu, a participat joi, 22 octombrie, la festivitatea publică de aniversare a 155 de ani de învățămînt artistic modern la Iași. Acesta a anunțat că va sus­ține Universitatea de Arte „George Enescu” (UAGE) în adoptarea titulaturii de „Universitate Națională de Arte” și propunerea sa a surprins atît conducerea universității, cît și celelalte personalități prezente la ceremonie, precum Secretarul de Stat pentru Învățămîntul Superior, Gi­gel Paraschiv sau ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. „Pentru a recunoaşte şi a marca acest moment am afirmat public, în premieră, că susţin iniţiativa schim­bării denumirii din «Universitatea de Arte din Iaşi» în «Universitatea Naţională de Arte din Iaşi», pentru a echilibra momentele de bucurie pe care mi le-au oferit colegii din această universitate ieşeană”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Aniversarea celor 155 de ani a fost, totodată, un prilej de întîlnire și răsplătire a celor care au susținut instituția pe parcursul dezvoltării ei. Astfel, prof. univ. dr. Atena Ele­na Simionescu, rector al UAGE Iași, a oferit însemne și distincții aniversare atît reprezentanților Pri­măriei și Consiliului Județean, cît și reprezentanților celorlalte Uni­ver­s­­ități de Artă din România, precum Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” și Universitatea Națională de Muzică din Bucu­reșt­i sau Universitatea de Arte din Târ­gu Mureș.

Distincții aniversare

În cadrul aceleiași aniversări, miercuri, 21 octombrie, conducerea UAGE i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa muzicologului și criticului muzical, prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.
La înce­pu­tul festivității, prof. univ. dr. Laura Vasiliu, decanul Fa­cul­tății de Interpretare, Com­po­zi­ție și Studii Muzicale Teoretice a prezentat Laudatio. „De cînd știam că se va întîmpla această zi minu­na­tă m-am tot gîndit la ce ar trebui să spun și făcînd un rezumat m-am gîndit că mi-ar ajunge cîteva zile ca să vă spun cîte lucruri am în inimă și-n suflet pentru a mulțumi pentru onoarea pe care o primesc as­tăzi și pentru recunoștința celor care au vă­zut în mine că poți avea încredere atunci cînd vorbim despre mu­zi­că”, a precizat și prof. univ. dr. Gri­go­re Constantinescu în discursul său.

La finalul ceremoniei a avut loc lansarea volumului „Instaurarea învățămîntului artistic modern la Iași – 155 de ani”, volum care ajută publicul larg să înțeleagă maniera în care a fost fundamentat învăță­mîn­tul artistic modern la Iași și prezintă, totodată, o serie de acte oficiale pe baza cărora s-au pus bazele acestei instituții de învățămînt superior.

Autor:

Aryna Creangă

Redactor-șef la „Opinia studențească”, studentă în anul al II-lea la Tehnici de producție editorială în presa scrisă, multimedia și audiovizual, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top