Inamicul femeii este ea însăși

Academia de gardă Niciun comentariu la Inamicul femeii este ea însăși 48
Inamicul femeii este ea însăși

Liga Studenţilor de la Filosofie de la Iaşi (LSFI) a organizat marţi, 5 martie 2019, între orele 14.00 – 16.00 o conferinţă intitulată „Femeia în lumea politică”. Evenimentul a avut loc la Muzeul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, iar invitate au fost prof. univ dr. Cristina Gavriluță și lect. univ. dr. Diana Mărgărit, de la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice (FSSP) a UAIC. Conferința a început cu o prezentare succintă despre modul în care erau văzute femeile în societate pînă în secolul al XIX-lea, cînd, prin mișcarea de eliberare, și-au revendicat poziția socială și au cîștigat dreptul la vot.

Discuția a continuat cu răspunsul la întrebarea dacă „o femeie poate să conducă un stat?”, participanții la dialog spunînd că subiectul este unul „foarte delicat și complex”, existînd mai multe perspective din care poate fi privit. „Aș începe prin a mă referi la faptul că relația dintre femei și bărbați a fost dintotdeauna pusă în discuție. Cine este inamicul femeii? O idee bună de la care am putea pleca. Evident că mișcările feministe spun că societatea sau bărbații sînt inamicii femeii. Nu, este mult prea simplu să facem o asemenea afirmație. Putem spune ca societatea patriarhală este cea care a stigmatizat femeia. Eu cred că de multe ori inamicul femeii este însăși femeia”, a declarat lect. univ. dr. Diana Mărgărit.

Pe de altă parte, prof. univ. dr. Cristina Gavriluță a afirmat că, de la an la an, tot mai multe femei sînt implicate în domeniul politic. Pentru a-și susține punctul de vedere, aceasta s-a folosit de o statistică care arăta care este numărul femeilor implicate în politică.

de Andreea TIMOFTICIUC

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top