Iașul se vede în culori
Academia de gardă 10 iunie 2011 Niciun comentariu la Iașul se vede în culori 0În perioada 10 – 19 iunie va avea loc a III-a ediție a Festivalului Multicolor de muzică și film în aer liber. Evenimentul este organizat de Inițiativa Erasmus Iași și se va desfășura în spatele Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Parcul Copou.
Festivalul multicolor își propune ca în fiecare din cele zece seri să prezinte cîte o țară, promovînd astfel culturile întîlnite în mediul academic ieșean, dar și din cel extra-academic. Țările participante la manifestare sunt Spania, Germania, Ucraina, Japonia, Marea Britanie, Franța, Portugalia și România. „Folosim doi vectori principali, muzica și filmul, pentru a da un exemplu de interculturalitate. Evenimentul nostru se deosebește de celelalte festivaluri de film prin poziționarea într-un spațiu deschis”, a declarat Cristian Haldan, manager de proiect al Festivalului Multicolor 2011.
Pe Strada Lăpușneanu și în Parcul Copou vor fi difuzate în fiecare zi cîntece din fiecare țară, iar seara în parc vor avea loc proiecții de filme din cultura respectivă. Programul pentru fiecare seară de festival va începe la ora 21.00, excepție făcînd doar ziua de 12 iunie, dedicată Ucrainei, în care va începe la ora 20.00. „Anul acesta, ca element de noutate am introdus un film special de responsabilitate socială în penultima zi a festivalului, dedicată «Planetei Home». În rest am mers cam pe același tipar deoarece este deja a III-a ediție și vrem să avem o continuitate în mesajul transmis, o liniaritate pe care o dă faptul că a devenit deja un eveniment anual”, a mai adăugat Cristian Haldan.
Duminică, 12 iunie, în a treia zi a festivalului dedicată Ucrainei va fi susținut un program muzical de Bukovenka, Alexandru Tărâțeanu, Ilie Caraș și grupul de dansatori Veselka. În ziua destinată culturii engleze vor fi acordate premiile pentru cele mai bune animații din spațiul britanic, iar în ultima zi a evenimentului, dedicată României, după proiecția filmului „Nuntă în Basarabia”, va avea loc Petrecerea Multicoloră.
Festivalul Multicolor 2011 este realizat în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Goethe Zentrum, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Portugaliei în România, Centrul Cultural Francez Iași, Uniunea Ucrainenilor din România, Asociația Româno-Japoneză Himawari, British Council Iași și Organizația Huțul-Eko.
Ramona BALABAN









Adaugă un comentariu