Grup înfiintat pentru studentii cu nevoi speciale

Academia de gardă Niciun comentariu la Grup înfiintat pentru studentii cu nevoi speciale 13
Grup înfiintat pentru studentii cu nevoi speciale

Reprezentanții Facultății de Psi­hologie și Științe ale Educației de la Universitatea „Alexandru Ioan Cu­za” din Iași (UAIC) au creat, a­nul acesta, un grup de suport dedi­­cat studenților cu nevoi speciale înscriși la studii de licență, master sau doctorat din cadrul uni­ver­si­tă­ții. Prima întîlnire va avea loc joi, 24 noiembrie, în Corpul R al UAIC, în sala R302-304. Aceasta se va des­fășura pe durata a două ore, în care vor fi abordate problemele pe care le întîmpină participanții zilnic și vor fi discutate eventualele soluții, precum și modul în care fiecare student ar putea să le pună în aplicare.

Inițiativa a fost luată de asist. univ. dr. Oana Dănilă de la Facultatea de Psihologie și Științe ale E­du­cației, împreună cu colectivul fa­cultății, în urma constatării unor ne­voi care au fost exprimate de di­ver­și studenți. „Fiecare întîlnire o să aibă o tematică diferită. Primele cin­ci întîlniri sînt menite să conso­lideze grupul, să stabilească foarte bine regulile de desfășurare al întîlnirilor, să asigure fiecare partici­pant că de fiecare dată îi va fi res­pe­ctată confidențialitatea, că ni­mic din ce va fi discutat acolo nu o să iasă în afara grupului”, a declarat asist. univ. dr. Oana Dănilă.

Studenţii cu nevoi speciale vor fi contactaţi de către iniţitorii pro­ie­ctului pentru a le comunica exi­sten­ţa acestor grupuri. Cei care do­resc să facă parte din grup o pot contacta pentru înscrieri și in­for­ma­ții suplimentare pe asist. dr. Oa­­na Dănilă la adresa de e-mail da­nila.oana@uaic.ro sau la nu­mă­rul de telefon 0744400950, urmînd ca, mai apoi, în măsura în care e­xi­stă participanți care își doresc să conti­nue, aceștia să fie contactați pentru a le fi amintită data și locul ur­mă­toarei întîlniri.

de Andrei POPESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top