Francofonii își sărbătoresc ziua cu teatru și jocuri

Academia de gardă Niciun comentariu la Francofonii își sărbătoresc ziua cu teatru și jocuri 33
Francofonii își sărbătoresc ziua cu teatru și jocuri

Cea de-a VI-a ediție a Festivalu­lui Zilele Studentului Francofon (ZSF) se va desfășura în perioada 20-24 mai, în fiecare zi fiind progra­mată cîte o serie de activități. Even­i­mentul va fi organizat în Comple­xul „Titu Maiorescu” al Universită­ții „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și este organizat de Asociația Stu­denților Francofoni din Iași (ASFI).

Pentru prima dată, anul acesta se va desfășura o vînătoare de comori pe data de 23 mai, de la ora 10.00, pentru ca mai apoi studenții să poată participa la un atelier de dans. În total sînt programate 12 activități ce cuprind domenii precum arta vizuală, activități sportive, rugby, ateliere de creație și teatru pe butoaie. De asemenea, va exista un cort informativ în campus la care se vor afla membrii ASFI. „ZSF-ul își propune anul acesta să maximizeze pe cît posibil ideea de francofonie, încercînd ca fiecare activitate să producă spiritul mișcării pe care o promovăm și în care credem. Pe lîngă toate aceste activități propuse de noi, studenții se vor putea bucura cîteva zile și de un campus total reamenajat într-o tematică nautică, care sperăm că îi va face puțin mai atenți la avantajele re­condiționării habitatului stu­den­țesc”, a declarat Irina Brînză, coordonatoarea ediției de anul acesta a festivalului.

Miercuri, 20 mai, joi, 21 mai, și sîmbătă, 23 mai, de la 16.00, vor fi organizate piese de teatru pe butoaie, iar joi va fi o seară francofonă și se vor difuza filme în aer liber. Printre acestea se numără „Belle et Sebastien”, „Le scaphandre et le pa­pillon” și „La Famille Belier”. Fie­ca­re pro­iecție va fi precedată de un scurtmetraj sau de o animație.

Pie­sele de teatru vor fi puse în scenă și de către elevi de la profilele biling­ve de la liceele din Iași. Prin­tre ei va fi prezentă trupa „Mooz“ de la Co­legiul Național „Mihai Emi­nescu”. Obiectele rezultate în urma atelie­relor de creație vor fi adunate ulterior într-o expoziție. Festivalul ZSF se va încheia cu o Gală pe data de 24 mai la ora 20.00.

de Alexandra CREANGĂ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top