Finanțarea învățămîntului superior se face pe granturi
Academia de gardă 5 mai 2012 Niciun comentariu la Finanțarea învățămîntului superior se face pe granturi 0Începînd cu noul an universitar, instituțiile de învățămînt superior vor putea să stabilească singure numărul de studenți pe care să îi primească la ciclul de licență, conform unui proiect de ordin de ministru.
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS) nu va mai finanța admiterea pe loc, ci va acorda aceeași sumă ca și în 2011 sub forma unor granturi de studiu, 45.887 pentru licență, 25.426 pentru masterat, 4000 pentru rezidențiat și 1504 pentru doctorat.
În ceea ce privește primul ciclu în învățămîntul superior, ministerul a precizat faptul că granturile pot fi împărțite, astfel încît mai mulți studenți să beneficieze de finanțare, măcar parțială, de la stat. „Rămîne la latitudinea universităților dacă vor dori un număr mai mare de studenți, să împartă contribuția împreună cu aceștia, sau dacă vor dori locuri mai puține de la buget și mai multe la taxă. În acest fel, universitățile vor putea fi finanțate în funcție de calitate”, a declarat miercuri, 25 aprilie, ministrul Cătălin Baba.
Universitățile vor putea să ofere finanțare parțială la ciclul de licență datorită faptului că suma alocată în vechiul sistem a crescut, de la 2500-2800 de lei, în funcție de domeniul de studiu, la una fixă de 4.000 de lei pe an. Astfel, instituțiile de învățămînt superior vor avea posibilitatea de a înmatricula un număr mai mare de tineri, fără însă a depăși limitele cifrei de școlarizare care va fi stabilită de către MECTS pentru anul universitar 2012-2013. „Cred că măsura va fi mai de folos universităților care nu sînt foarte căutate, putînd să ofere mai multe locuri bugetate sau parțial bugetate pentru ca să tenteze studenții care altfel nu ar fi fost dispuși să plătească integral taxa de școlarizare. Metoda de finanțare nu este neapărat una mai bună, pe noi ca instituție nu ne ajută din acest punct de vedere pentru că noi oricum ofeream beneficii studenților din venituri proprii”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Ministrul Cătălin Baba a mai precizat că taxele de admitere la universități nu ar trebui să crească începînd cu anul următor. Anul trecut, cifra de școlarizare pentru învățămîntul superior din România a fost de 62.850 de locuri.
Cătălin HOPULELE









Adaugă un comentariu