Finalul anului universitar scoate din buzunarul studenților bani de reexaminări

Academia de gardă Niciun comentariu la Finalul anului universitar scoate din buzunarul studenților bani de reexaminări 46
Finalul anului universitar scoate din buzunarul studenților bani de reexaminări

În perioada 13 – 26 iunie, fiecare facultate a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași or­ganizează, timp de o săptămînă, o sesiune de re­examinări în vederea promovării sau măririi notei, astfel că acestea au decis care vor fi taxele pe care studenții vor trebui să le achite pentru a fi reevaluați în acest semestru. Fiindcă, de anul trecut, UAIC a schimbat legislația și studenții, deși beneficiază în continuare, în mod gratuit, de prezența la două evaluări la o materie, dacă nu se prezintă sau dacă nu o promovează pînă la finalul anului universitar, nu o mai pot prelungi sau amîna pe alți ani fără a plăti o taxă suplimentară, pentru fiecare examen.

Ei pot obține, printr-o cerere scrisă, dreptul la reevaluare cu taxă, această fiind diferită de la o facultate la alta. Taxa de reevaluare este pre­vă­zută în Regulamentul studiilor universitare de licență al UAIC și este stabilită împărțind taxa semestrială la numărul de discipline pe semestru. La majoritatea facultăților, taxa de reevaluare este aceeași pentru întregul ciclu de licență, in­diferent de specializarea pe care tinerii o stu­dia­ză. Printre aceste facultăți se numără Facultatea de Drept, care impune o taxă de 234 lei, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEEA), Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Po­litice și Facultatea de Fizică care percep 250 lei, Facultatea de Geografie 235 lei, Facultatea de Informatică 292 lei, Facultatea de Litere 200 lei, cele mai mici fiind înregistrate la Facultatea de Matematică 133 lei și la Facultatea de Istorie 75 lei.

Taxe în funcție de anul de studiu

Există și facultăți în care taxa de reexami­nare diferă în funcție de anii de studiu, astfel că la Facultatea de Chimie, studenții din anul I și al II-lea plătesc 292 lei/examen, iar cei din anul al III-lea 250 lei. La fel se întîmplă și în cazul Fa­cul­tății de Psihologie, unde în anul I și al II-lea reexaminarea costă 250 lei, iar în anul al III-lea cu 25 lei mai puțin, precum și a celei de Teologie Ro­mano–Catolică unde pentru anii I-III sînt percepuți 133 lei, iar pentru al IV-lea 208 lei. Excepție face Facultatea de Biologie în cadrul căreia taxa de reexaminare este distinctă pentru cele trei specializări, astfel că un examen la Bio­logie și Biochimie va costa 292 lei, iar la Ecologie 250 de lei. Taxele de reexaminare ale facul­tă­ților din UAIC sînt aceleași ca în anul precedent, mici variații existînd la Facultatea de Psihologie, un­de anul trecut studenții din anul al II-lea au fost nevoiți să achite suma de 225 de lei, iar cei din anul al III-lea 185 lei.

Și pentru ciclul de master taxele de reevaluare se mențin în concordanță cu cele din anul anterior, astfel că la facultățile de Chimie, Biologie, Drept și FEEA taxa este de 350 lei, la cea de Litere între 240–300, în funcție de specializare, la Facultatea de Teologie Romano-Catolică 200, Facultatea de Matematică 250, Facultatea de Psihologie 330, cele mai mari fiind la Facultatea de Informatică 520 lei și la Teologie Ortodoxă 700 lei. Prevederea legată de taxa pentru refacerea activității didactice a fost hotărîtă pe 30 octom­brie 2015 în cadrul unei întîlniri a Senatului UAIC.

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top