Europa se cumpără cu 250 de euro

Academia de gardă Niciun comentariu la Europa se cumpără cu 250 de euro 3

Începînd cu anul universitar următor, studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iași care vor pleca cu programul Erasmus vor primi un bonus de 250 de euro din partea instituției. „Nu e vorba de o bursă lunară, ci de un bonus pe care UMF Iași îl dă la plecare fiecărui student. S-a luat această măsură pentru că s-a dovedit că studenții noștri nu pot trăi civilizat în țările în care merg să studieze”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iași. Decizia a fost luată la începutul acestei săptămîni într-o ședință de Birou Senat.

În acest an univeristar, studenții care au plecat cu mobilități Erasmus au primit sume variabile între 448 și 800 de euro, cu aproximativ 15% mai mult decît în anul 2008 – 2009. „Anul trecut, această sumă (n.r. bonusul de 250 de euro) nu s-a dat pentru că nimeni din Biroul Senat n-a ridicat această problemă. Anul viitor, e posibil ca suma să crească”, a precizat secretar-șef Gianina Ungureanu.

Tot săptămîna trecută a avut loc selecția studenților care vor pleca în anul universitar următor cu bursă Erasmus, fiind admiși doar 15 din 28 de aplicanți.

Leonaș VEZETEU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top