După sesiune, masterandele văd dacă își merită banii
Academia de gardă 28 ianuarie 2012 Niciun comentariu la După sesiune, masterandele văd dacă își merită banii 0Luni, 16 ianuarie, de la ora 12.00, la sediul Centrului de Formare și Dezvoltare Profesională pentru Femei a avut loc o conferință de presă organizată cu ocazia încheierii primului an de la implementarea proiectului ,,Reconstrucția statutului femeii: de la discriminare la dezvoltare profesională și egalitate de șanse”, coordonat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași.
În cadrul acestei întîlniri s-au prezentat principalele acțiuni și evenimente realizate de către echipa proiectului, de la o campanie publică de sensibilizare împotriva stereotipurilor de gen, pînă la conceperea unui „Ghid de bune practici”. „Este o oră de bilanț, a trecut un an de proiect, în care am muncit intens și continuu, am avut finanțare continuă și eu spun că sîntem pe drumul cel bun, pentru că ne-am atins pînă acum toate obiectivele propuse și sîntem evaluați la nivelul cel mai înalt”, a declarat prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turliuc, managerul proiectului.
Au fost acordate 600 de burse pentru masterande, în valoarea de 330 de lei fiecare, la cele 15 facultăți ale UAIC fiind depuse 525 de dosare. În Iași, în cadrul aceluiași program, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” au fiecare cîte 14 masterande bursiere, în timp ce Universitatea de Arte „George Enescu” are șase.
„Bursele au demarat cu bine, cel putin la Iași ne-am atins obiectivul, ne-am propus să oferim 600 de burse, întîmplător avem 603 cursante beneficiare”, a completat prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turlic. Masterandele care nu promovează, însă, toate examenele din această sesiune, pierd dreptul la bursa în semestrul al II-lea din acest an universitar. Așadar, după sesiune, există posibilitatea de a se organiza noi înscrieri.
Proiectul a fost inițiat pe data de 1 decembrie 2010 și se va încheia pe 30 noiembrie 2012.
Laura-Elena BEJINARIU









Adaugă un comentariu