După opt ani de lucrări, Agronomia deschide căminul A5

Academia de gardă Niciun comentariu la După opt ani de lucrări, Agronomia deschide căminul A5 310
După opt ani de lucrări, Agronomia deschide căminul A5

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” Iași (USAMV) va deschide, la începutul anului viitor, un nou cămin, A5. Lucrările de construcţie, începute în anul 2008, se vor finaliza la sfîr­și­tul lunii decembrie, anul curent, iar noul cămin din campusul Agro­no­mi­ei va fi folosit în regim de tip hotelier.

Acesta va avea cîte două paturi în fiecare cameră, Internet, TV, un grup sanitar propriu și va fi destinat în special masteranzilor şi doctoranzilor, studenţilor Erasmus, dar şi celor cu rezultate academic deosebite, din cadrul ciclului de licență. „Noul cămin va avea în total 256 de locuri. Este strict destinat stu­den­ţilor de la USAMV, dar pe bază de reciprocitate noi mai avem co­la­bo­rări şi cu celelalte universităţi şi vom avea cîteva camere oficiale în ca­zul în care vin pentru proiecte studenţi la Agro­no­mie, din alte oraşe şi nu­ vor avea unde să se cazeze. În momentul de faţă nu avem spaţii sufici­en­te pentru a putea caza studenţi din alte campu­suri”, a declarat conf. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector cu activități sociale, studențești și relații cu a­­lumni la USAMV.
Numai în acest an s-au înscris peste 1127 de studenţi, iar campusul universitar al USAMV deţine în total patru cămine, cu o capacitate de ca­zare de 1.600 de persoane. Din cauza imposibilității de a asigura un loc de cazare tuturor studenților, USAMV a încheiat un contract cu Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași, acolo unde sînt cazați anul acesta aproximativ 20 de studenți, dar şi cu Universitate Tehnică, cei mai mulţi fiind cazaţi în Campusul „Tudor Vladimirescu”.

Conform reprezentanților USAMV, lucrările de construcție a că­mi­nu­lui au început în urmă cu opt ani, însă din cauza faptului că Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, unicul finanţator al proiectului, şi-a retras sprijinului financiar în valoare de 15 milioane de lei invocînd motivul crizei economice începute atunci.
Din cauza fondurilor insuficiente lucrările au trebuit să fie oprite, dar au fost reluate patru ani mai tîrziu urmînd să se finalizeze la sfîrşitul acestui an.

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top