Despre Drept, la o cafea

Academia de gardă Niciun comentariu la Despre Drept, la o cafea 2

Studenții de la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), mem­bri ai asociației studențești ELSA, or­ganizează miercuri, 8 decembrie, o dez­batare intitulată „Cafeneaua ju­ri­­­di­că”.

Evenimentul se va desfășura în Moldova Mall, la Verve Caffe Club, începînd cu ora 16:30. „Noi organizăm foarte multe conferințe unde invităm personalități din domeniul juridic, însă am observat că studen­ții participanți se simt constrînși de mediul formal în care se desfășoară și nu au curaj să pună întrebări invitaților. Așa că ne-am gîndit să re­nun­­țăm pentru prima dată la stilul oficial al dezbaterilor și să organizăm una într-un cadru relaxat, la care studenții să se simtă în largul lor”, a declarat Irina Gavriliu, vicepre­șe­din­te al Departamentului de Se­mi­narii și Conferințe de la ELSA.

Pentru participarea la sesiunea de discuții au aplicat 60 de studenți. Dintre aceștia, au fost selectați 30, pe baza întrebărilor pregătite pentru in­vitați, care au plătit o taxă de în­scri­e­re de 20 de lei.

„Prin acest proiect studenții și-au constituit un cadru informal de dez­­­bateri pe teme juridice, dezbateri de natură să-i ajute în o mai bu­nă în­țelegere a mecanismelor siste­mu­lui judiciar”, a declarat prof. dr. Tu­do­rel Toader, decanul Facultății de Drept a UAIC. Dezbaterea va du­ra două ore și va avea invitați cinci practicieni din domeniul juridic.

Cristina BABII

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top