Despre diavol, numai de bine

Academia de gardă Niciun comentariu la Despre diavol, numai de bine 102

Miercuri, 20 februarie, la Li­bră­ria „Orest Tafrali” din incinta U­ni­ver­sității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) s-a lansat cartea „Re­pre­zentarea diavolului în imaginarul literar românesc” a lui Mircea Pă­du­ra­ru, asist. univ. dr. la Catedra de Li­teratură Română a UAIC. La e­ve­ni­ment au participat lect. univ. dr. Bog­dan Crețu, prof. univ. dr. Ioan H. Ciu­botaru, drd. Doris Mironescu și conf. univ. dr. Antonio Patraș de la aceeași specializare.

Mircea Păduraru a explicat că în cartea sa, care are la bază teza lui de doctorat, sînt conturate „tipuri ale de­mo­nu­lui ca­re se hrănesc cu imagina­rul di­a­­vo­lu­lui autohton în cultura populară ro­mâ­nă și analizează o serie de opere care surprind problematica dia­volului”.

Lect. dr. Bogdan Crețu a apreciat că „Mir­cea Păduraru este un critic ma­tur, cu priză la text și care știe să își de­li­miteze bine conceptele, lucru pe ca­re îl face încă de la începutul cărții. De­și volum de debut, acesta este scris cu o mînă sigură, cu un stil care rezer­vă aproape la orice pagină surprize foar­te plăcute”.

Folclorul, corectat de imaginar

Cartea, publicată la editura U­ni­ver­sității „este o carte cu miză, care își propune să atace un punct sensibil al literaturii române și care atacă un consens nu așa ușor de găsit”, potrivit drd. Doris Mironescu. Acesta a mai adăugat că „cultura populară și litera­tura română modernă intereferează, și este scoasă în evidență o zonă matură a folclorului, dar și folclorul trăit care nu este corectat de imaginar”.

Prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru a dorit să sublinieze că „aceasta este una dintre temele fundamentale ale literaturii românești de care s-au ocupat titanii etnologiei românești, cum ar fi Eliade sau Caraman”. Însă acesta consideră că „lucrarea are mici fisuri pentru că îi tratează pe autori colegial, îi bate pe umăr și uneori îi admones­tea­ză. Cu toate acestea, are toate atuurile să fie un scriitor de succes. Dar trebuie un pic mai multă blîndețe față de antecesori.”

Mircea Păduraru este absolvent al Facultății de Litere din Iași, fiind preocupat de domenii precum etnologia, folclorul și teoria literaturii. A­ces­ta a publicat articole în reviste ca „Tim­pul”, „Dialog”, „Anuarul Mu­ze­u­lui Et­nografic al Moldovei” sau în Analele Catedrei de Literatură Ro­mâ­nă ale UAIC.

Iuliana LEONTI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top