Cu pixelii pe podium

Academia de gardă Niciun comentariu la Cu pixelii pe podium 0

Concursul Internațional de In­formatică F11 organizat de Asociația Studenților In­for­ma­ti­ci­eni Ieșeni (ASII) și-a desemnat duminică, 29 mai, cîștigătorii. Din cele opt echipe calificate la ultima etapă, echipa formată din Bogdan Gâza, Victor Porof și Vlad Florin Sto­ian de la Facultatea de In­for­ma­tică a Universității „A­le­xan­dru Ioan Cuza” din Iași a fost cla­sa­tă pe primul loc.

Competiția, adresată stu­den­ți­lor și liceenilor, a fost realizată pe trei sec­țiuni: Tehnologii Web, Al­go­rit­mi­că și Artă Digitală, la care s-au în­scris peste 30 de echipe. Du­pă e­ta­pa preliminară de pregătire des­fă­șu­rată în perioada 1 martie-20 mai, au fost selectați finaliștii. „Toți participanții și-au putut re­vi­zui lu­cră­ri­le publicate pe site și au pri­mit feedback de la comisiile de evaluare. Rezultatele au fost făcute pub­­­lice, astfel încît verifica­rea a fost realizată de ei”, a dec­la­rat Co­drin Bi­țu, co­or­donator de proiect de la ASII.

La secțiunea de Algoritmică și Programare, participanții au avut de rezolvat seturi de zece probleme în patru ore, de tipul Olimpiadelor Naționale și Internaționale de In­for­matică. La Tehnologii Web a fost propusă o singură temă de Fast Development (Dezvoltare Ra­pi­dă), la care concurenții au trebuit timp de patru ore să rezolve cerințe la prima vedere.

La proba de Artă Digitală au fost tri­mise propuneri de design grafic cu cronici ale fiecărui participant. „Lu­crările au fost selectate în func­ție de calitatea acestora, de­oa­re­ce multe dintre ele nu aveau un e­chilibru între grafică și conținut, iar multe dintre problemele propuse au fost abandonate pe parcurs”, a completat Codrin Bițu. Pre­mi­an­ții au concurat la toate cele trei probe.

Anul acesta, a fost introdusă o sub­secțiune în cadrul probei de Ar­tă Digitală, intitulată „Muzeul Ne­cu­lai Popa”, care a acceptat încă do­uă echipe, pe lîngă cele șase a­nun­ța­te inițial. La aceasta s-au înscris opt echipe cu nouă lucrări. „Noi am încercat să realizăm o legătură în­tre individ și facultate, dar să îi și o­biș­nuim pe liceeni cu mediul universitar”, a conchis acesta.

Concursul se află la cea de-a tre­ia ediție și se desfășoară pentru pri­ma dată la nivel național.

Iustina AMBRONO

Ramona BALABAN

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top