Cristian Tudor Popescu prezintă studenților filmul românesc

Academia de gardă Niciun comentariu la Cristian Tudor Popescu prezintă studenților filmul românesc 1

Cristian Tudor Popescu va veni la Iași vineri, 2 martie, pentru a susține conferința „Filmul surd în România mută. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989)”. Aceasta va începe de la ora 13.00 și va loc în Aula Magna „Mihai Emiescu”, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

Tema acestei prelegeri este cea care dă și titlul ultimului volum semnat de către Cristian Tudor Po­pescu, apărut de curînd în co­lec­ția „Cinema” a editurii Po­li­rom. Aceasta reprezintă prima carte des­pre film scrisă de către autor și va fi prezentată la Iași de către jurna­listul Emil Hurezeanu. Întîlnirea va fi moderată de George Ono­frei, redactorul-șef al revistei Su­pli­mentul de Cultură.

„După ce va conferenția, Cris­tian Tudor Popescu va purta o dis­cuție liberă cu studenții prezenți care îi vor putea adresa întrebări. Dum­nea­lui îi este foarte drag să discute cu aceștia, să vadă cum mai gîn­desc tinerii în ziua de azi. Acesta va aduce fragmente din filmele la care face referire în carte și dorește să vadă părerea studenților care nu au trăit în acea vreme, să discute cu ei despre acea perioadă”, a de­cla­rat Ana-Maria Tăbârcă, re­dactor în cadrul departamentului de Pro­mo­vare și Relații cu Presa al editurii Polirom.

Cristian Tudor Popescu este senior editor al cotidianului Gân­dul și doctor în cinema­to­gra­fie al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cine­ma­to­gra­fi­că „I. L. Caragiale”, unde susține un curs de „Tehnici de manipulare și propagandă în cinematografie și te­leviziune”. Lansarea fusese iniț­ial programată în ianuarie dar a fost amînată.

Mădălina MORARU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top