Cărțile din Copou, valide pentru acreditare
Academia de gardă 17 ianuarie 2012 Niciun comentariu la Cărțile din Copou, valide pentru acreditare 2În urma evaluării realizate de către Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” s-a încadrat în categoria B cu toate cele nouă domenii pentru care aplicase. Legea Educației prevedea ca CNCS să realizeze o nouă evaluare a editurilor la începutul lunii ianuarie pentru a putea determina dacă lucrările publicate la acestea pot fi luate în considerare atunci cînd se analizează activitatea de cercetare a unui cadru didactic.
Doar cărțile, articolele sau lucrările publicate la primele două categorii valorice (A și B) sînt luate în considerare de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) atunci cînd vine vorba despre accederea unui cadru didactic la funcția de conferențiar sau profesor, cît și pentru abilitarea în vederea obținerii titulaturii de conducător de doctorat. Adrian Acatrinei, coordonator marketing și PR al editurii s-a declarat mulțumit de poziția pe care o are instituția la nivelul țării. „Avînd în vedere că sîntem într-un cerc restrîns al editurilor recunoscute, cu siguranță această ierarhizare va influența activitatea într-un mod pozitiv. Altfel spus, va avea loc o selecție a elitei”, a declarat acesta.
Printre domeniile la care a aplicat editura se numără și filosofie și istoria filosofiei, arheologie și arheometrie, istoria artelor și arhitectură, istoria economiei, istorie medievală, istoriografie, teorii și metode ale istoriei, limba și literatura română, limbi și literaturi străine și mituri, ritualuri, reprezentări simbolice, teologie și studii religioase.
CNCS a distribuit editurile din țară în trei categorii, această clasificare rămînînd valabilă pentru următorii patru ani. La prima categorie valorică, A, au fost încadrate doar două domenii la nivelul întregii țări: filosofia de la Humanitas și istoria de la Polirom.
Mădălina OLARIU









Adaugă un comentariu