„Cartea de Aur a Conservatorului” readusă în patrimoniul Universității Naționale de Arte din Iași

Academia de gardă Niciun comentariu la „Cartea de Aur a Conservatorului” readusă în patrimoniul Universității Naționale de Arte din Iași 28
„Cartea de Aur a Conservatorului” readusă în patrimoniul Universității Naționale de Artă din Iași

Documentul „Cartea de Aur a Conservatorului” va putea fi consultat de către studenții și profesorii Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE), cît și de către persoane din afara instituției de învățămînt superior, începînd cu data de 15 ianuarie 2019. Acesta va fi disponibil în format electronic și fotografiat, documentul în format fizic urmînd să aibă o circulație limitată, în scopul conservării publicației. Cercetătorii interesați vor putea consulta originalul la Sala Fond Documentar a Bibliotecii UNAGE, dar asta abia după ce depun o cerere în care să solicite acest lucru.

Lucrarea, pierdută în anul 1951, în momentul desființării Conservatorului, a fost donată Bibliotecii UNAGE de către Ionuța-Veronica Iwanaga, fiica lui Dumitru Grumăzescu, unul dintre cei mai cunoscuți anticari din România. Demersul pentru obținerea „Cărții de Aur a Conservatorului” a fost inițiat încă din anul 2015 de către prof. univ.dr. Carmen Chelaru, cadru didactic al UNAGEE, prin publicarea unui articol dedicat parcursului acestui document, semnalînd faptul că ar trebui să se întoarcă in patrimoniul institutiei care l-a produs. „Atunci nu s-a ajuns la un acord Dumitru Grumăzescu, din motive financiare. Acum, contextul a fost favorabil unor alte discuții inițiate de aceeași inimoasă și determinată Carmen Chelaru cu fiica regretatului colecționar și mama acesteia, care au înțeles importanța și necesitatea reintegrării documentului în patrimoniul Bibliotecii UNAGE, acordînd, prin donație, dreptul de proprietate și de utilizare în scopul procesului didactic și de cercetare specific universității”, a declarat Dalia Rusu-Persic, directorul Bibliotecii UNAGE.

„Cartea de Aur a Conservatorului” conține semnături și relatări precum dedicația lui Alfonso Castaldi, dirijor și compozitor din prima generație de compoziție românească, o amplă relatare a unor evenimente din activitatea Conservatorului și a vieții muzicale ieșene în perioada 1939-1945, semnată de Radu Constantinescu, profesor de violoncel și rector al Conservatorului între 1924-1930, textul scris de Achim Stoia, profesor și compozitor, rector al Conservatorului, în momentul desființării Conservatorului în 1950, precum și mențiuni privitoare la deschiderea cursurilor în perioada 1940-1943. Pe de altă parte, documentul cuprinde și fila cu dedicație și autograf a maestrului George Enescu, filă ce a fost ruptă la un moment dat, înstrăinată de carte, ulterior regăsită, în cursul anului 2010, după cum susținea anticar Dumitru Grumăzescu.

Sursa foto: CuzaNet

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top