Caravana Universității „Cuza” a pornit în județele în țară

Academia de gardă Niciun comentariu despre Caravana Universității „Cuza” a pornit în județele în țară 4

Începînd din această lună şi pînă în luna mai a anului viitor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) va organiza „Caravana UAIC”, proiect prin care studenții universității, împreună cu reprezentanți ai departamentelor și cadre didactice, vor merge în liceele din zona Moldovei pentru a întîlni viitorii absolvenți și a le prezenta acestora oferta educațională a celor 15 facultăților. „Caravana” vizează, în acest an, județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, dar și Maramureș și Sibiu, iar întîlnirile vor fi programate cu elevi din clasele a XI-a și a XII-a.

Voluntarii care vor străbate liceele din țară își propun să aducă în atenția elevilor de liceu o prezentare a facultăților, a disciplinelor studiate din fiecare domeniu, făcîndu-le totodată și o scurtă introducere în viața studențească ieșeană. De asemenea, tinerilor li se vor oferi informații despre admitere, burse, posibilități de studiu în străinătate, condiții de cazare și de studiu, precum și despre care sînt perspectivele de carieră existene, atît în Iași, cît și în țară. „Caravana UAIC” se află la cea de-a VII-a ediție.

Reprezentanții tuturor universităților de stat din Iași au precizat că un rol important în numărul mare de candidați de la admiterea din vară l-a avut acest tip de promovare, realizat mai amplu în 2017 de către fiecare instituție de învățămînt superior. Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” a pornit o caravană pentru al doilea an la rînd prin majoritatea liceelor din Moldova, explicînd vara trecută că au vorbit cu peste 10.000 de elevi, în timp ce Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a avut o astfel de caravană în Republica Moldova, de unde peste 300 de studenți au venit anul acesta la studii la Politehnica ieșeană.

Sursa foto: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Articole similare:

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top