Bloggerii au descusut rețelele sociale

Academia de gardă Niciun comentariu la Bloggerii au descusut rețelele sociale 0

Vineri, 16 martie, a avut loc la Iași a doua ediție a Social Media Su­mmit, eveniment dedicat comuni­că­rii prin rețelele sociale. Acesta a avut loc la hotelul Ramada pe întreg par­cursul zilei și a fost împărțit în trei confe­rin­țe, „Social media locală și re­levan­tă”, „Social media pentru com­panii” și „Cum lucrează bloggerii cu brandu­rile”.

Printre vorbitori au fost consultanți social media, antrepre­nori on­line și bloggeri din Iași, dar și din res­tul țării. Aceștia au explicat ce aș­tep­tări pot avea companiile de la so­cial media și au împărtășit cu publi­cul idei­le lor despre cum și cît să scrii pe blo­gul personal sau al firmei, dar în special, care sînt orele la care să te promovezi.

Deși în unele domenii, cum ar fi cel al serviciilor funerare, social me­dia nu sînt adecvate, acestea pot „să te aju­te să ajungi la consumatori, dar nu te scapă de strategia pe termen lung”, a spus Marius Sescu, blogger ie­șean. Acesta a mai adăugat că pre­zența în social media dă companii­lor posibilitatea de a afla ce se vor­beș­te despre ei. Prin intermediul re­țe­lelor de socializare, acestea pot „să încerce să vadă unde sînt utilizatorii și să fie activi pe acel ca­nal de co­mu­nicare.” Bloggerul Se­bas­tian Bârgău a detaliat spunînd că „social media este un domeniu ca­re se au­to­re­glementează” și a punctat patru aspecte importante ale blo­gging­ului: realizarea de proiecte în online, so­cializarea și în afara acestui mediu, promovarea personală și urmărirea evoluției.

Un alt blogger ieșean, Claudiu Florea, a prezentat publicului orele și zilele potrivite pentru promo­va­rea articolelor pe rețelele sociale. „Pri­me-time-ul blogurilor este dimineața, între 8 și 10 și seara, între 18 și 20, iar week-endul este cel potrivit mo­ment pentru a răspîndi conținut pe Facebook, pentru că lumea e aca­să.” Acesta a mai spus că nu este re­co­man­dabilă promovarea produ­se­lor în social media, pentru că imi­tă mar­ketingul tradițional, conclu­zio­nînd că „trebuie creată o comunitate bazată pe interacțiune cu fanii pa­gi­nii.”

Social Media Summit este un eveniment anual organizat de re­vis­ta Biz. Acesta mai are loc în Bu­cu­rești, Timișoara, Cluj și Sibiu.

Georgel COSTIȚĂ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top