Aurora Liiceanu susține o conferință în Copou
Academia de gardă 10 mai 2012 Niciun comentariu la Aurora Liiceanu susține o conferință în Copou 2Luni, 7 mai, de la ora 12.00, psihologul Aurora Liiceanu va susține conferința „Lumea ca spectacol – îngrijorările unora și nepăsarea multora” în sala Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Conferințele UAIC 2012”.
La această manifestare va participa și prof. univ. dr. Adrian Neculau de la Facultatea de Psihologie și Știiințe ale Educației de la UAIC, care va prezenta cel mai recent volum, „Cuvinte încrucișate”, publicat de Aurora Liiceanu la Editura Polirom. De asemenea, alături de cei doi, va fi prezent și Adrian Șerban, directorul editorial al editurii. „Evenimentele desfășurate în cadrul proiectului «Conferințele UAIC 2012» se structurează în jurul unor mari personalități, a unor invitați care au o consistență intelectuală, au foarte multe informații de oferit și putem să-i avem ca modele. Aurora Liiceanu, pe lîngă faptul că este un psiholog reputat, mai este și o scriitoare de succes, care face o psihologie pe înțelesul tuturor”, a declarat Lidia Bourceanu, responsabil de eveniment de la Departamentul MEDIA al UAIC.
Proiectul „Conferințele UAIC” a fost avizat în 2009, iar în cadrul acestuia au conferențiat: pe 25 februarie 2011 – Uca Marinescu, prima româncă ce a ajuns în Antarctica, i-au urmat Dan C. Mihăilescu, Victor Rebengiuc și Stere Gulea. Pe 16 mai 2011, Cătălin Ștefănescu a ținut la UAIC conferința „Despre tezaurizarea culturii”, iar pe 4 aprilie, istoricul Lucian Boia a vorbit despre „Elita intelectuală românească între anii 1930 și 1950”.
Laura-Elena BEJINARIU









Adaugă un comentariu