Antreprenor pentru viitor
Academia de gardă 29 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Antreprenor pentru viitor 1800 de tineri din regiunea Moldovei cu vîrsta cuprinsă între 18 și 35 de ani se pot înscrie la unul dintre cele 16 cursuri gratuite din domeniul antreprenoriatului.
Acestea sînt organizate în perioada februarie 2012 – aprilie 2013, în cadrul proiectului „Dezvoltarea inovației, creativității, responsabilității și sustenabilității antreprenoriatului strategic românesc”, realizat de Asociația Română a Tinerilor cu Inițiativa (ARTI) în parteneriat cu Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat și Siveco România. Înscrierile pentru prelegerile care încep la data de 1 februarie 2012 se pot face pînă pe 30 decembrie.
„Unul dintre obiectivele proiectului este să îmbogățească aria de cunoștințe pe care le are studentul. Cursurile sînt acreditate, astfel că tinerii care le vor absolvi le pot folosi la o angajare, pentru că ar fi normal ca acestea să fie recunoscute de orice angajator din România și din Uniunea Europeană. Perioada de înscrieri se va prelungi, pentru că ne dorim cît mai mulți participanți, și de aceea sesiunea de înscrieri se va încheia cu o lună jumătate înaintea începerii cursului respectiv”, a declarat Andrei Haryy, coordonatorul Centrului Regional de Formare Antreprenorială (CRFA) din Iași.
Cei interesați pot opta pentru una dintre cele două metode de predare a cursului, cea clasică, „față în față”, într-o sală a CRFA și cea online, din fața calculatorului, fiind autentificați pe o platformă eLearning. „Targetul pe care ni l-am propus pentru cele opt județe ale Moldovei este de aproximativ 800 de tineri, atît pe online, cît și la centru. Avem pentru fiecare training un număr de 20 de locuri pentru predarea clasică și 30 pentru cea online. Participanții se pot înscrie la un singur curs, deoarece vrem să dăm posibilitatea unui număr mai mare de persoane să participe la acest proiect”, a mai explicat Andrei Haryy.
Prima parte a procesului de selecție constă în înscrierea participanților pe adresa de „emailinscrieri@fiitanarantreprenor.ro”, unde vor trebui trimise completate cele patru formulare pe care le găsesc pe site-ul: fiitanarantreprenor.ro. După care, cei admiși vor expedia, pe aceeași adresă, scrisoarea de motivație pentru acel curs și un CV. În cazul în care vor fi mai mulți candidați selectionați decît numărul de locuri disponibie, aceștia vor da și un interviu online pe Skype.
Laura-Elena BEJINARIU









Adaugă un comentariu