Agronomia și-a desemnat noul rector

Academia de gardă Niciun comentariu la Agronomia și-a desemnat noul rector 2

Prof. univ. dr. Vasile Vîntu a fost votat noul conducător al Uni­ver­si­tă­ții de Științe Agricole și Medicină Ve­te­rinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) în urma ale­ge­ri­lor desfășurate miercuri, 29 februarie.

Ca­drele didactice și studenții cu drept de vot și-au putut exprima opțiunea în­tre 9.00 și 17.00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, aceștia avînd posibilitatea de a opta fie pentru prof. univ. dr. Vasile Vîntu, prorector res­pon­sabil cu ac­ti­vitatea științifică, ca­dru didactic la Facultatea de Agri­cul­tu­ră, fie pentru prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, prorector cu activitatea di­dactică, pro­fesor la Facultatea de Hor­ti­cul­tu­ră.

„Așteptăm să sosească și con­fir­ma­rea după analiza dosarului de că­tre minister. Deocamdată sînt doar rector ales și astept confirmarea, dar am deja o responsabilitate pe care eu o consider un mare privilegiu și care derivă din prerogativele unui rector. Cu aceasta vreau să îmi încep mandatul; cu responsabilitate față de me­diul academic”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Vîntu.

Cîștigător cu 68,5%

Din totalul de 174 de persoane cu drept de vot înscrise pe liste s-au pre­zentat la urne 170, dintre care 155 de cadre didactice și 19 studenți, re­zul­tînd o prezență de 97.7%. Doar cinci bu­letine au fost declarate nule din ca­uza nerespectării normelor și a me­to­do­logiei de votare, astfel încît 97.1% dintre voturi au fost valabil exprimate. Prof. univ. dr. Vasile Vîntu a fost de­sem­nat rector al USAMV în urma ob­ținerii a 113 de voturi, ceea ce în­seam­na un procent majoritar de 68.5%, față de cel de 31.5% obținut de prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, cu 52 de vo­turi.

La Comisia Electorală a Uni­ver­sității (CEU) nu s-a depus nici o contestație, iar absențele au fost mo­ti­vate obiectiv. „Cei de la minister au apreciat că alegerile la universitatea noas­tră s-au desfășurat fără incidente și au fost bine organizate. Totul a fost tran­sparent, vizibil, dar am asigu­rat con­di­ții pentru fiecare votant prin cabi­ne individuale, votul fiind se­cret”, a declarat prof. univ. dr. Ioan Țe­nu, președintele CEU.

Alegerea în funcția de rector al USAMV a prof. univ. dr. Vasile Vîn­tu va fi confirmată de Ministerul Edu­cației, Cercetării, Tineretului și Sportului pe parcursul lunii în curs. În acest interval, noul condu­că­tor al universității va trebui să de­sem­neze, cu avizul Senatului, pro­rec­torii instituției de învățămînt supe­rior și să organizeze concursul pentru funcția de decan în cadrul fie­că­reia din cele patru facultăți, Agri­cul­tură, Horticultură, Zootehnie și Me­­dicină Veterinară.

Anca TOMA

Autor:

Anca TOMA

Redactor-șef adjunct la Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top