Agronomia a rămas fără bani pentru renovări

Academia de gardă Niciun comentariu la Agronomia a rămas fără bani pentru renovări 0

Conducerea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV) nu poate finaliza renovările și reabilitările începute anul trecut. Instituția nu a primit încă banii alocați de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării (MECI), iar firmele contractate de USAMV au redus personalul muncitorilor la jumătate: „Dacă înainte erau 12 muncitori, acum sînt șase sau mai puțini. Așteptam să sosească banii, iar altă soluție nu avem: universitatea nu poate avea fonduri proprii pentru așa ceva”, a declarat ing. Adrian Neagu, directorul administrativ al universității.

De la Minister, instituția ieșeană trebuie să primească aproximativ 13 milioane de lei. Printre proiectele pentru care conducerea USAMV încă așteaptă banii de la Minister se numără noul sediu pentru viitoarea Facultate de Tehnică a Prelucrării Produselor Agricole. De asemenea, nici lucrările pentru construirea unui nou cămin în campusul din Agronomie nu vor putea fi terminate la timp.

Rectorul interimar al Universității, prof. univ. dr. Valeriu V. Cotea, a explicat că în acest an nu se vor mai face noi investiții, ci doar speră la finalizarea lucrărilor deja începute: „Noi am mers pe un buget diminuat și nici așa nu s-a rezolvat. Încercăm să administrăm banii, iar mai importantă ni s-a părut construcția căminului pentru studenți”.

Costurile estimate pentru construirea clădirii destinate cazării studenților depășesc 17.000 de lei, dintre care aproape 9000 ar fi trebuit să ajungă la USAMV în acest an.

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top