Un reprezentant al Ambasadei SUA în dialog cu viitorii specialiști în comunicare

Fără categorie Niciun comentariu la Un reprezentant al Ambasadei SUA în dialog cu viitorii specialiști în comunicare 7

Studenții de la specializarea Comunicare și Relații Publice, Marketing și Comunicare în Afaceri sau Jurnalism au aflat mai multe despre noțiunea de branding cultural, de la un specialist în domeniu din afara țării. PR OUTLooK s-a desfășurat joi, 13 martie, începînd cu ora 15.00 în Sala Ferdinand a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și l-a avut ca invitat pe Bruce Kleiner, Șeful Biroului de Presă și Cultură pentru Ambasada Statelor Unite la București. Tema abordată anul acesta a fost „How PR Works in Cultural Branding” .

Bruce Kleiner a arătat că brandingul cultural sau o marcă de produse a unei firme este strînsă legătură cu un brand etalon. „Un astfel de etalon cunoscut în SUA în special este Brad Pitt, de exemplu, care mereu în filme este cel care salvează lumea datorită curajului său”, a specificat acesta. De asemenea, brand-ul etalon este dezvoltat și dintr-o contradicție a societății, cum ar fi intoleranța față de homosexuali și lesbiene, exemplificată prin reclama creată de cei de la United Colors of Benetton.

Dincolo de noțiunea de branding cultural, invitatul a subliniat și legătura dintre România și Statele Unite ale Americii, care „împart aceleași valori și pot prospera împreună, avînd în vedere și faptul că sînt multți români stabiliți în America”. De asemenea, studenții au vrut să afle în ce măsură poate ambasada unei țări să ajute un tînăr pentru găsirea unui loc de muncă. Kleiner a evidențiat și modul în care ajută experiențele culturale la dezvoltarea personală și a încurajat studenții să încerce să cunoască cît mai multe limbi străine. „Dacă aș fi concediat de la locul meu actual de muncă, datorită faptului că știu limba engleză și cunosc și limba spaniolă încă din liceu, aș putea cu ușurință să îmi găsesc ceva de lucru, pliat chiar pe domeniul meu”, a explicat acesta. PR OUTLooK este un eveniment anual al organizației studențești PRIME Iași și se află la a patra ediție.

Autor:

Mădălina OLARIU

Secretar general de redacție Opinia studențească, student în anul I master la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top