Păpuși legate la Internet

Fără categorie, Primul răcnet Niciun comentariu la Păpuși legate la Internet 18
Păpuși legate la Internet

Dacă 2013 și 2014 ne-au adus numeroase surprize în ceea ce privește tehnologia, precum și promisiuni ce păreau decupate din Star Trek, 2015 ne-a adus mai aproape de realitate și ne-a demonstrat că am ajuns dependenți de aceasta. Totuși, anul acesta, mai mulți experți îl văd drept anul care va dovedi că viața fără tehnologie a devenit imposibilă.

Zi de zi, ne încredințăm o bucățică din ce în ce mai mare gadget-urilor care ne în­con­joa­ră peste tot, care la rîndul lor, capătă din ce în ce mai mulți neuroni artificiali. Ce nu luăm totuși în calcul este că viitorul spre care ne aruncăm cu capul înainte aduce cu sine o pierdere din ce în ce mai mare a intimității.

Dacă în trecut copiii vorbeau cu jucăriile, în curînd acestea vor răspunde înapoi, avînd chiar dreptul de a înregistra toate infor­ma­ți­i­le despre prichindei într-o bază de date, care vor fi folosite pentru interesul personal al fir­mei producătoare.

Un astfel de exemplu este un dinozaur vorbitor, produs de către CogniToys, dotat cu un sistem de inteligență artificială dezvoltat de către IBM. Acesta va costa 99.99 dolari și le va spune copiilor (cu vîrste recomandate între patru și șapte ani) tot felul de glume, amintindu-și totodată preferințele celor mici din conversațiile cu aceștia. Părinții vor avea posibilitatea să-și monitorizeze copii, informațiile dinozaurului fiind stocate pe cloud.

O altă invenție asemnănătoare este păpușa Hello Barbie, produsă de către Mattel și care va ieși în producție luna viitoare. Aceasta va costa 75 de dolari și are pregătit pentru fetițe peste 8.000 de replici, la discuții generale, numărul acestora fiind preconizat să se mărească în mod exponențial. Hello Barbie folosește o tehnologie asemănătoare cu Siri (n.r.: același care este folosit de dispozitivele iOS), părinții primind notificări pe telefon prin intermediul unei aplicații.

În prezent, Mattel, firma care produce brand-ul Barbie, scoate în urma păpușilor cîte două miliarde de dolari anual, mizînd pe jucăria cea nouă să le crească veniturile.

Totuși, frica cea mai mare a părinților este, ca și în cazul dinozaurilor vorbitori, că întreaga conversație dintre copil și jucărie va fi stocată pe Internet, unde poate cădea pradă atacurilor cibernetice.

Autor:

Iulian BÎRZOI

Senior editor „Opinia Studențească”

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top