James Arthur, imposibil de iubit

La concertul organizat de Primăria Municipiului Iași pentru Ziua Națională a României au dat-o în bară și publicul și primăria și artiștii. Fie că pe scenă au urcat ieșenii Uddi și Mădălina Lefter sau britanicul James Arthur, sonorizarea a fost la fel de proastă. Sunetistul trebuia să fie dădăcit după fiecare melodie pentru că nu părea să știe ce urmează. S-a întîmplat să se și oprească totul la mijlocul unei piese de-a lui Uddi și pînă acesta nu a mers să vadă ce se întîmplă, nu s-a rezolvat problema. Iar publicul, critic și mereu nemulțumit, a venit doar să se uite, fără să aplaude, fără să reacționeze la îndemnurile artiștilor.

În față, cîteva fete țipă și cîntă „Im­possible”, iar pe scenă apare Ja­mes Arthur. S-a fixat în fața microfonului cu o chitară în mînă, iar a­lă­turi de el a urcat pe scenă încă un chi­tarist. Cînd a apărut artistul brita­nic în fața publicului ieșean parcă pro­ble­mele cu sunetul s-au rezolvat, asta și pentru că acesta a ales să folo­sea­scă negativul doar la o melodie. Vo­cea îi este susținută de cele do­uă chitare. Melodiile încep rînd pe rînd, dar niciuna nu este de pe al­bumul său. James a ales să cînte pie­sele pe care le-a pregătit pentru ga­le­le X Factor din Marea Britanie în a­nul 2012, toate în stilul său caracte­ris­tic. Fie că are chitara în mîini și in­terpretează energic „I’m sexy and I know it”, fie că se ține strîns de stativul microfonului fredonînd „Thin­king out loud”, James Arthur se lea­gănă de pe un picior pe celălalt în rit­mul muzicii.

În mijlocul concertului, un băr­bat se lasă tras de băiatul său în rîndurile din față. „A venit și rîndul nos­tru să vedem cîte ceva”, le spune asta celor care se uită încruntați pen­tru că acesta se bagă în față. Odată ajuns într-un loc convenabil își scoa­te telefonul din buzunar și începe să facă poze. Băiatul se loveşte de un zid de oameni care nu vor să ce­de­ze locul pentru nimic și nimeni. Spu­ne el că a vrut să-l vadă pe britanic de a­proape și nu a reușit nici măcar o se­cundă.

Înghețați de-a binelea

Oamenii sînt un pic mai energi­ci și mai receptivi la cererile lui James Ar­thur în comparație cu comportamentul pe care l-au avut față de cei­lalți artiști care au urcat pe scenă de 1 decembrie. La Trupa Memories, care cîntă cele mai antrenante me­lo­dii pe care le are Bruno Mars, pu­blicul se uită fără să schițeze niciun gest de apreciere. În schimb copiii, oa­menii în vîrstă și adolescenții, se mută și nu îi roagă pe ceilalți să se fe­rească pentru a putea să treacă. Membrii trupei Memories cîntă me­­lodii în limba arabă, dansează și în­cearcă să-i facă pe ieșeni să re­ac­ți­oneze cumva, însă solistul nu ob­ți­ne niciun rezultat. Nici ritmurile orientale nu îi dezgheață. „Înțeleg că este frig afară și ați înghețat”, jus­ti­fică comportamentul distant al pu­bli­cu­lui Amir, solistul trupei.

Luminile roșii, galbene și albastre se joacă în aer. Palatul Culturii este îm­brăcat de sărbătoare în steagul Ro­mâniei, dar românii veniți la con­­cert nu par să fie prea na­țio­na­liști. Cînd pe scenă urcă Uddi și Mă­dă­li­na Lefter și încep să cînte prima stro­fă din imnul țării cei din jurul meu în­cep să rîdă. Nu par că au de gînd să fredoneze și ei, iar poziția dreap­tă pe care ar trebui să o adopte nici nu încape în discuție.

Uddi povestește că acum a­pro­xi­mativ un an în urmă cînta pe Bulevardul Ștefan cel Mare tot felul de pie­se reggae. Mic de statură și slab a­cesta este singur pe scenă și în­cear­că să atragă atenția, să-i fa­că pe ie­șeni să cînte alături de el.

Cînd des­chid gura și fredonez „Aseară ți-am luat basma/ Și acum te văd fără ea”, vocea mea sună în gol, se au­de perfect, de parcă sînt singură în fața Palatului. Peste scurt timp și mu­zica se opreşte. „Nu vă pa­ni­ca­ți”, spune Uddi. „Mol­do­ve­nii nu se pa­ni­chează”, încearcă a­ces­ta să sal­ve­ze situația, însă su­netistul nu a reu­șit să rezolve pro­blema pînă nu a mers cîntărețul să vadă ce se întîmplă.

Nici la Mădălina Lefter nu a fost altfel. „Măcar are voce”, aud un glas de fată în spatele meu care se a­dre­sa prietenilor săi, o altă fată și un bă­iat. „Nu are nimic nici asta”, o con­vinge fă­ră argumente băiatul pu­nînd accentul pe „nu”. Rîd îm­pre­u­nă de miș­cările de dans executate de ar­tis­ta ieșeană alături de cei doi dan­sa­tori. Ea, spre deosebire de Uddi, nu la­să pauze între melodii. Cînd se ter­mină una, începe alta, fără ca mă­car să le introducă.

Mădălina Lef­ter nu a insistat ca publicul să ba­tă din balme sau să ridice mîinile sus, ci și-a făcut nu­mă­­rul și a plecat. Cu toate acestea atitudinea publicului este a­ce­e­ași, pe unde se aplaudă, pe unde nu. Ma­­joritatea oamenilor doar au stat și s-au uitat. Doar bucățile mi­ci de hîrtie roșie aruncate în aer i-au facut pe ieșeni să aplaude, să țipe.

sursa foro: Ziarul de Iași