Horoscop 16 – 22 martie 2015

Astrele dixit, Fără categorie Niciun comentariu la Horoscop 16 – 22 martie 2015 10

Berbec
Zodia BerbecÎn sfârșit ai reușit să vezi și tu „50 de um­bre ale lui Gre­y”, dar ai fost profund dezamăgită. Ce­lebra cameră a personajului principal abia dacă con­ține jumătate din arsena­lul tău din cămin, iar așa zisele scene mai dure din film pentru tine au constituit mereu doar preludiul.

Taur
Zodia TaurLa facultate toți pro­fe­so­rii s-au gîn­­dit să vă dea tot felul de proiecte, iar săptămîna trecută abia ai avut timp să dormi cîte două sau trei ore pe noapte. Săptămîna aceasta însă faci grevă. Nu mai mergi la nici un curs, iar din pat o să cobori doar ca să mergi în bucătărie.

Gemeni
Zodia GemeniDe două săptămîni nopțile, ți le petreci doar prin cluburi, pe ringul de dans. Totuși, de astăzi, ți-ai propus să te bagi la somn de la ora zece și să mergi la toate cursurile. Asta însă pînă vineri cînd, cu forțe proaspete, vei face din nou ravagii în cluburile din Copou.

Rac
Zodia RacAi trecut la o cură intensă de ceai de rostopască, însă asta după ce ai ținut-o tot într-o petrecere vreo cîteva luni. Acum însă este timpul să îți lași ficatul să se recupereze, măcar cîțiva ani, la cît alcool a trebuit să filtreze seară de seară de la începutul studenției.

Leu
Zodia LeuColegii tăi se tot leagă de tine pentru că niciodată nu ajungi la timp și mereu îți faci treaba pe ultima sută de metri. De acum însă lucrurile se vor schimba. Ți-ai dat ceasul și calendarul cu o zi înainte și de aceea nu vei mai întîrzia mai mult de o oră.

Fecioară
Zodia FecioarăDe mai bine de o lună ai văzut cum a­rată cerul doar în filmele și în seriale. Acum însă ai epuizat toată colecția de pelicule ascunse de In­ter­net și te gîndești serios să mai ieși la cîte o plimbare. Ai descoperit însă cîteva jocuri interesante și planul s-a anulat.

Balanță
Zodia BalanțăAi cam pus cîteva kilograme în plus și de aceea te-ai hotărît să te joci cu mingea măcar două ore pe zi. Chiar dacă prognoza meteo nu ține cu tine săptămîna asta, iar peste tot vor fi noroi și bălți cu apă, ai un costum de scafandru pe care abia aștepți să-l testezi.
Scorpion
Zodia ScorpionTe-ai apucat intens de studiu, însă nu pentru facultate ci în ceea ce privește jocurile de noroc. Ai învățat tot felul de ecuații, de combinații de numere, de variante de bilete complexe, și asta pentru că ești sigur că nu o să faci ceva cu viața ta decît dacă cîștigi la Loto.

Săgetător
Zodia SăgetătorDemocrația te-a cam dezamăgit. Ești de părere că legile actuale protejează marii corupți și ilegalitățile. Prin urmare te-ai apucat de citit Mein Kampf pentru a-ți face propriul partid politic. Partea ciudată e că ți-ai lăsat mustață, iar bretonul îl aranjezi într-o parte a frunții.

Capricorn
Zodia CapricornTe-ai îndrăgostit lulea de o colegă de facultate, dar ești prea timid pentru a-i spune. Totuși, după modelul filmului „Liceenii”, îi lași în fiecare zi cîte o floare în bancă. Ar trebui totuși să-ți iei inima în dinți și să-i spui ce simți, asta pînă nu îți ași toată bursa la florărie.

Vărsător
Zodia VărsătorNu ai mai fost la cumpărături de ceva timp, deși asta era una dintre pasiunile tale cele mai mari, iar asta pentru că stai la job de dimineață pînă seară. Noroc că ai o soră mai mare care ține la tine și îți mai dă din hainele de care ea s-a plictisit.

Pești
Zodia PeștiImediat ce ți-ai serbat ziua de naștere și ai suflat în lumînări toate parcă îți merg din plin. La facultate profesorii te apreciază, banii curg din toate direcțiile, iar la muncă îți termini treaba la timp. Iar pe lîngă asta zilnic tot felul de băieți drăguți îți cumpără flori.

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top