Ecourile umbrelor pe munți

Valkyrie, trupă originară din Virginia, con­turează cu fiecare album ideea că America este țara de origine a heavy metal-ului. Cu toa­te că penultimul album a fost scos acum șap­te ani și existau șanse mari să se aștearnă pra­ful pe discografia trupei, anul acesta a fost totuși ales pentru o reînnoire stilistică. Tema­tica filosofică a versurilor care amintește foarte mult de trupa Death, precum și sunetul clasic al heavy metal-ului în stilul celor de la Black Sabbath sînt elementele de susținere a trupei. Noul disc este unul maturizat, sunetul e mai a­tent studiat și influențele de stoner metal re­ușesc să te ducă într-o cu totul altă di­mensiune, dar fără prea mult flower power.

Prin cele șapte piese de lungime medie se distilează ,,lumea umbră a adevăratei rea­li­tă­ți”, care fie arde de dorința libertății (Mountain Stomps), fie blamează omul pentru tot răul pe care l-a făcut (Golden Age) sau îi ridică un templu (Temple). Stările emanate sînt deseori contradictorii, confuze, se vorbește despre neîncredere (Shadow of Reality), durere, iar ul­timele melodii (Carry on, Echoes) sînt le­ga­te prin ideea unei continue reînnoiri prin moarte.

Vibrația este una de îngemănare, da­to­ri­tă celor două chitări electrice care răscolesc îm­pre­ună cele mai adînci gînduri ale fiecărui a­s­cul­tător în parte, într-un tempo ceva mai lent, uneori mai vivace sau pur și simplu, printr-un solo impecabil realizat. Vocea lui Jake Adams e extrem de versatilă, iar uneori aduce cu cea a lui Ozzy Osbourne.

„Mountain stomps” nu degeaba este cînte­cul care deschide albumul. Este cel mai energic, plin de viață, fix cum ar trebui să fie o măr­tu­risire a independenței. Simți cum te duce pe cul­mi înalte, dar te păstrează în același timp și puternic ancorat în realitate. Parcă anii 80 sînt prezenți în corpul melodic al întregii crea­ții. Într-o altă culoare, ceva mai rece, ,,Shadow of reality” e ceva mai nihilistă, dar grăiește un adevăr, ceva mai amar și mai greu de digerat pentru o fire pozitivistă.

Creația muzicală a băieților trece cu mult de linia mediocrității, se vede că s-a lucrat foar­te mult la ea și s-a insistat pe detalii, cam ori­ce no­tă avînd un scop bine definit, chiar dacă asta dă uneori senzația de monotonie. Asta îl face însă perfect de ascultat într-o zi ploioasă, cînd nu ai chef să te ridici din pat sau cînd dorești să citești și ai nevoie de muzică pe fundal.