Țapinarii „cuvînt cu cuvînt”

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Țapinarii „cuvînt cu cuvînt” 1

„Cu nimeni nu te-aș înlocui, poate doar cu Angelina Jolie”, au deschis concertul de sîmbătă seară cei doi tineri de la Țapinarii. Și, pentru că ne aflăm în luna în care răsar băieții care vînd ghiocei pe Copou, evenimentul a fost intitulat „O seară pentru femei cu Tănase și Covei”.

Pînă să înceapă cîntarea, un hipster, la modă evident, se învîrtea în stînga și-n dreapta, cu pălăria pe cap și eșarfa la gît, că așa e decent în club, și vorbea tare la telefon, să-l audă cei din jur. A renunțat la bască numai cînd Covei a anunțat la microfon, „pentru următoarea melodie voi avea nevoie de o șapcă întoarsă, pentru că vreau să vă spun despre cum a crescut Tănase în Sălăjan”.

Și pentru că i-au așteptat atîta să urce pe scenă, cum a început concertul, toți tinerii s-au postat în fața celor doi. De fapt, unul a fost atît de nerăbdător încît a dat pe gît vreo cinci beri înainte ca spectacolul să înceapă și pînă la pauză deja dormea în fața scenei. Ceilalți și-au adus scaune de pe la bar ori s-au așezat direct pe jos, cum se face la un concert folk. Tănase s-a simțit sincer în seara de sîmbătă și a început a recunoaște în timpul unei melodii: „cu toți prietenii mei te-ai…”, dar cum Covei e băiat cu bun simț s-a ridicat repede și i-a pus mîna pe microfon, astfel încît n-am mai auzit continuarea.

M-a cam speriat liceanca de lîngă mine care, în urma fiecărei melodii, striga „Satana!”. Pînă să apuc să cer o funie și-un cățel de usturoi de la bar, am fost lămurit că de fapt numele mitic face parte din repertoriul celor de la Țapinarii. Însă pînă la finele concertului și ei au rămas puțin speriați. Fata striga cu atîta patimă încît, oricît de bine le cunoșteai piesele celor doi, începeai să te îndoiești de puritatea puștoaicei.

Însă fetele din sală au fost încîntate de toate piesele celor doi, aplaudînd după fiecare. Astfel, n-au lipsit binecunoscutele „Doi bani”, „Cucu Vînt” și „Ești frumoasă, dar te strică fața”. De fapt, cam toate piesele au fost cu dedicație, cu versuri precum „eu scot chitara, ți-o sparg în cap și-o dezacordez”. Am înțeles și de ce publicul n-a fost foarte numeros. După cum o spun și ei, băieții n-au o legătură foarte bună cu domnișoara PR: „Ție și echipei tale cu fețe grimase ți-l dăruiesc… pe Tănase”.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top