Rock-ul se servește cu două cuburi de gheață

Sîmbătă seara, în Rock`N`Rolla, petrecerea începe timid. Chiar dacă concertul lui Oigăn este anunțat la o­ra 21.00, este trecut deja de 22.00, iar în pub mesele sînt ocupate doar pe jumătate. Atmosfera însă este una cal­dă, intimă, de parcă cei trei barmani se cunosc de o via­ță cu cei care tot intră pe ușă. Se salută, dau mîna peste bar și apoi discută despre meciuri de fotbal, vreme sau tot felul de subiecte mărunte.

La mese lumea își face poze sau se uită cu ne­răb­da­re la ceas. Eugen Nutescu sau Oigăn, cum îl știu fa­nii, întîrzie să apară. Chitaristul mult așteptat este u­nul dintre cei mai cunoscuți artiști de muzică rock din România, membru al formației Talitha Qumi, iar apoi, după ce a devenit un pic mai cunoscut, înființînd for­mația KUMM. În seara asta cîntă însă împreună cu Mihai Grama, iar imediat ce se aud primele acorduri de chitară atenția tuturor se îndreaptă spre scena mi­cuță. Ca la un semn, de prin toate colțurile pub-ului, lumea se ridică în picioare și încearcă să ajungă cît mai aproape de artist.

„Nu se poate să fie petrecere sîm­bă­tă seara fără să se audă ceva de Beatles”, ne spune Oi­găn în microfon, iar imediat, alături de el apare și Mi­hai Grama, iar spi­ritul britanic pare să cuprindă întreg pub-ul, să în­cin­gă spiritele și să usuce gîtlejuri, căci de la bar halbele de bere nu contenesc să se tot umple.
Energia se răspîndește în pub ca un curent electric, iar picioarele bat ritmul pieselor pe nesimțite, ca un gest reflex, indiferent dacă sînt melodiile rock ale unor formații celebre sau compozițiile lui Oigăn.

Un bărbos, cu un con pentru sărbătoriți pe cap, tot suflă într-un fluier pentru petreceri, care se deșiră la fi­ecare cinci secunde, spre amuzamentul prietenilor lui. Iar prietenii par să fie răsfirați peste tot, în fiecare colț al încăperii. Din asta îți dai seama că Rock`N`Rolla nu este pub-ul tipic în care se adună rockerii să bea bere, dar nici vreun loc excesiv de select. Este mai curînd un loc în care toți sînt prieteni, indiferent de vîrstă sau o­cupație, prieteni care au ajuns să se știe pentru că iu­besc același gen de muzică.

La bar, la un scaun distanță de mine, un bărbat la vreo 50 de ani, cu aerul unui profesor, soarbe, din cînd în cînd, dintr-un pahar de whiskey și bate cu degetele rit­mul pieselor care se aud din boxe. Lîngă el două blo­n­de nu prea sînt interesate de ce se întîmplă pe scenă, ci mai curînd de cele două porții de nachos ori de pos­tă­rile de pe Facebook. Dar ele sînt doar excepția căci, ime­diat ce se anunță ultima piesă micile proteste și aplau­zele mai aduc publicului încă două bis-uri și promisiunea că vor bea împreună pînă la patru dimineața.