Pe ulița baladelor lui Ștefan Hrușcă

Îmbrăcat într-o cămașă albă, pe deasupra căreia a așe­zat o vestă neagră, Ștefan Hrușcă și-a făcut apariția zîm­bind, sîmbătă seară, 10 martie, pe scena Casei de Cul­tu­ră a Studenților din Iași, fredonînd „Ningea cu flori de iasomii și încă mai eram copii”. Publicul i-a urat bun ve­nit cu bătăi ritmice din palme, care s-au rărit treptat pînă artistul a ajuns la primul refren al piesei, în sală ră­su­nînd doar vocea sa puternică. Puțin reținut, Ștefan Hrușcă nu le-a vorbit spectatorilor timp de două melodii, ci a ales să le prezinte un „repertoriu de primăvară”, după cum chiar folkistul și-a intitulat playlistul pe care l-a prezentat ie­șenilor. Acest lucru nu a întristat pe nimeni, ba chiar i-a făcut pe cei din sală să-și scoată telefoanele din genți și să-l filmeze pe folkist, pentru a fi siguri că vor rămîne măcar cu o amintire și după terminarea concertului.

Ștefan Hrușcă a pornit pe 2 martie în turneul „Foste­le iubiri”, alături de Radu Rotaru, pianistul trupei, și de Alex și Marius Florescu, responsabili de percuție, în în­cercarea de a-și învăța fanii cu un nou stil de muzică, re­interpretîndu-și propriile melodii. „«Vara promisă» era mai mult folk, dar colegii mei au făcut-o să sune mai jazzistic”, le-a mărturisit artistul spectatorilor, care au aș­teptat cuminți pe scaunele lor finalul spectacolului, refu­zînd chiar și invitația la dans a artistului. În primul rînd, un grup de cinci doamne își flutură mîinile ti­mid prin aer, în timp ce se leagănă de la stînga la dreapta în sincron, însă entuziasmul lor se termină odată cu ver­surile „Pe uliți de rouă în zori,/ desculți s-alergăm și ușo­ri,/ garoafe de foc, să-ți poarte noroc/ iubito la nunta de flori”. Mîinile lor se pierd printre scaunele grena după cî­te­va zeci de secunde, iar doamnele se mai pri­vesc în ochi din cînd în cînd, fredonînd doar pentru ele.

Pe toată durata concertului, Ștefan Hrușcă a um­plut pauzele dintre melodii cu povestiri despre cariera sa mu­zicală, amintindu-l aproape de fiecare dată pe Adrian Pău­nescu, care l-a ajutat să se lanseze. În partea stîngă a să­lii, o fetiță de doar cîțiva ani a reușit să întrerupă mo­no­logul artistului, care nu s-a supărat că cineva a reușit să-i acopere vocea, ci s-a arătat bucuros că în public erau și cîțiva copii veniți cu bunicii lor, care au mai echilibrat me­dia de vîrstă. Cu toate că a venit primăvara, folkistul nu și-a uitat piesele care l-au făcut cunoscut și a cîntat mai spre finalul concertului „Un gînd de iarnă”, motivînd că el cînd s-a întors în România încă mai era zăpadă. În mij­locul sălii, un grup de bătrînei îmbrăcați cochet încep, pentru prima dată de cînd s-au stins luminile în sală, să cînte refrenul, iar artistul întinde microfonul către ei și-i lasă să devină parte din spectacol. Concertul a fost un soi de omagiu adus lui Adrian Păunescu pe care publicul l-a urmărit liniștit, mulțumindu-i artistului doar cu ro­po­te de aplauze, fiind parcă puțin confuz că folkistului i-au lipsit colindele din repertoriu.