Un party cît o mie de zile

Dacă nu poți să îți ții ochii deschiși și mai și stră­nuți în timp ce luminile gălbui îți invadează privirea, în­seam­nă că ești în fața scenei. Însă dacă muzica se aude în sur­dină, iar versurile nu le poți distinge decît dacă le știi di­nainte sau dacă urmărești buzele solistului, înseamnă că ești undeva prin spatele pub-ului Underground. Vi­neri seară, la concertul și lansarea albumlui „System of Sound” a celor de la ROA (Rise Of Artificial) toată lu­mea a știut să danseze pe muzică electronică. Cu ochii în­chiși, cu genunchii aplecați și cu mișcări din cap împrăștiate în toate părțile, versurile s-au învățat din mers sau au fost înlocuite cu vocale care se potrivesc la fiecare melodie.

Chitaristul e mai livid decît un simplu spectator. Cu o șapcă imensă pe cap ascunsă de o glugă neagră și cu fa­ța acoperită de barbă neagră și lungă, cîntă la chitară ciu­pind, apoi își ia mîinile de pe corzi, făcînd valuri cu ele în aer. Însă fără a arunca vreun zîmbet sau măcar o pri­vire către publicul care îi aplaudă pe Unu’, cel de la bu­toane și Junkyard, fostul solist de la Șuie Paparude. „Right, left, up and down, all of them wanna block my sys­tem of sound”, spun buzele solistului care se mișcă chiar și atunci cînd versurile se termină și rămîne doar partea instrumentală, imitînd un soi de “pa-pa-pa-pa-ram” pe care puțini dintre noi îl distingem, majo­ri­ta­tea dansînd cu picioarele parcă îndesate în parchet. Pen­tru că cele mai multe melodii le auzim pentru prima dată, fap­tul că Junkyard face o pauză mai lungă între piese ne fa­ce să credem că urmează o melodie mai veche pe ca­re e posibil să o știm. Își pune microfonul în buzunarul de la spate și își poartă mîinile de la stînga la dreapta, miș­cînd tot corpul pe ritmul Sonatei în La Minor, pe care pub­licul o aplaudă în semn de recunoaștere.

Ceva face ca mîndria masculină să își iasă din mat­că doar după cîteva versuri din melodia Big Boy. Un bă­iat cu părul prins la spate își împinge prietena cînd ea în­cear­că să-i cuprindă mijlocul cu brațele. O împacă însă re­pe­de; voia doar să dea din cap pe versurile „I’m a big, big boy, I’m a big, big boy, reprezint o țară din care lumea vrea afară.”Ne dăm seama că se apropie sfîrșitul concertului nu pentru că a trecut mai bine de o oră de cînd publicul stă cu picioarele proptite în podea încercînd să danseze sau pentru că s-ar fi terminat melodiile băieților de la ROA, ci pentru că încep să cînte cele mai cunoscute me­lodii. Și ori de la băutură, ori de la bucuria momentului, par­tea in­stru­men­tală a melodiei „D-aia” e acoperită de țipete din care se ghi­cesc versurile „Dăăăm un mare party de ooo mie de zile, dăăm un mare party și se intră pe pile”. Deși melodia ca­re ține loc de bis nu este de pe noul album și ne aduce a­minte de anul 2010, cînd a apărut „punem 50 de bani pe linia de tramvai” pentru că „ne place.”