Metafora chelnerilor politicoși

Șoc-șoc-groază! Niciun comentariu la Metafora chelnerilor politicoși 14
Metafora chelnerilor politico[i

Actorul Andrey Ciobanu, a încercat vineri, 26 februarie, de la ora 20.00 să pună în scenă un show de „sit down comedy” fără să facă apel la limbajul licențios, fără să aducă vorba de politicienii români sau să folosească gesturi obscene. Fără aceste lucruri și fără multe alte lipsuri, spectacolul nu a avut nici sare, nici piper, nici glume bune.

Luminile roșii și albastre care vin de la lămpile din tavan, dar și lumînările mici de pe mese creează o atmosferă romantică, iar Voila Caffe pare un loc potrivit în care se ascund de ploaie cei îndrăgostiți. Însă la puținele mese ocupate stau grupuri de băieți și fete care au venit să stea la discuții și să bea o cafea sau o bere. Andrey începe cu o glumă despre condiția actorului din România și continuă cu povestiri despre copilăria lui. Încearcă să interacționeze cu cei prezenți pentru a lungi momentele, iar atunci cînd nu mai are cu cine să vorbească trece la un alt subiect, cel care îi vine în minte prima dată.

Așa a ajuns să le spună celor prezenți despre prăjiturile „suspect” de vechi dintr-o cofetărie din Roman. Tot din același motiv a încercat să găsească un răspuns la întrebarea pusă de mulți bărbați: „De ce se duc femeile cîte două la baie?”. O femeie mai în vîrstă încerca să îi dea diverse răsunsuri precum „să păzească ușa” sau „să țină geanta una celeilalte”.

Însă Andrey Ciobanu nu s-a lăsat bătut și a trecut de la femei la chelneri. Se declară nemulțumit de faptul că unii chelneri sînt mult prea amabili și trebuie din bun-simț să-i lași bacșiș. Indiferent care erau of-urile actorului un băiat și două fete care s-au așezat la prima masă de la intrare se leagă de ceea ce povestea Andrey și spun propriile glume cu voce mult prea ridicată și rîzînd zgomot. Foarte rar se face liniște și se aude doar vocea actorului, în rest un zumzet a existat de la început pînă la sfîrșit. Chelnerița, mică de statură și blondă, stă pe un scaun la bar și vizibil interesată de glumele lui Andrey Ciobanu din cînd în cînd se uită la cei care rîd fără să mai bage pe nineni în seamă.

Îmbrăcat lejer și așezat pe scaun într-un loc de unde îl poate vedea toată lumea, actorul scoate dintr-un buzunar cîteva foi pe care sînt versuri care, spune el „fac reclame la diverse instituții”. A avut multe de obiectat în ceea ce privește versurile melodiei „Minim doi” a lui Alex Velea în care fata „E încinsă rău, ca desertu-n Sahara”/ „N-o stinge nici apa, nici Niagara”. Acesta a fost singurul moment de glorie într-o oră în care a povestit toate întîmplările amuzante din viața sa.

Autor:

Adelina MEILIE

Șef de Departament la Opinia studențească, studentă în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top