Karaoke cu mascați în Tavernă

Microfonul din „Taverna” a cunoscut sîmbătă sea­ra de o mulțime de oameni care au făcut ca atmosfera din pub să fie mai sentimentală decît de obicei. Vocile cîn­tă­reților de o noapte au dat impresia că au stîrnit curio­zitatea jandarmilor, care au venit să vadă dacă acestea pro­voacă nefericiri vreunui timpan.

O blondă si o brunetă, după ce au răsfoit atent ca­ta­logul cu melodii, se ridică de la masă pentru a cînta „Să nu îmi iei niciodată dragostea”. Însă vocile le sînt aco­pe­rite de cei din public, care, deși nu au fost încîntați de ale­gerea făcută, au ajuns să demonstreze că sînt mai sen­si­bili decît vor să pară. Doi băieți îmbrățișați se sprijină de o bere și fredonează melancolic alături de cele două fe­te. „Trebuie să ții microfonul ăla în gură ca să se audă ce­va”, spune contrariată tînara brunetă, ca răspuns al cri­ticii unor băieți de la masa alăturată, că nu au cîntat suficient de tare.

La auzul versurilor „De ziua ta” al celor de la 3SE, un tip cu plete, care stă sprijinit de ușă începe să rîdă zgo­motos, neînțelegînd de ce cîntă melodia aceasta, dacă oricum nu e ziua cuiva. Cînd totul se oprește brusc, cei de la mese cred că e o problemă tehnică. Dar Bandi și Ali țin să demonstreze contrariul cînd strigă în microfon „Walk” a celor de la Pantera. Cei doi schimbă ritmul timpanelor îmbibate de ro­man­tismul melodiilor de la Holograf. Un val de hohote reu­șește să lumineze at­mosfera întunecată cînd, printre versurile „Respect, walk./What do you say?/Respect, walk./Are you talking to me? ” apar numele „Fuego” și „Bănică”. De la persoanele populare se trece la cele ne­cunoscute, ce stîrnesc întrebări retorice „Who the fuck is Alice?”.

„Aici e «Ta­verna»? Nu plecăm pînă nu aflăm motivul pen­tru care am fost chemați”.

Probabil că la aceasta au venit mascații că să dea răs­punsul. Trei jandarmi cu bastoane, dintre care doi cu ca­gule, intră cu un mers greoi și apăsat, iar hainele ne­gre cu buzunare în care se poate ascunde orice dau un aer sum­bru pub-ului. După expresia feței, chelnerița mi­că de statură ar fi sperat ca ei să rămînă blocați în ușă. În­cear­că să se pună în drum și să le explice că nu s-a în­tîm­plat nimic care să necesite prezența lor. „Aici e «Ta­verna»? Nu plecăm pînă nu aflăm motivul pen­tru care am fost chemați”, spune jandarmul fără mască pe un ton ce spulberă toată veselia. Cîțiva oameni se adu­nă în jurul barului unde barmanul le explică celor trei că a apăsat butonul de urgență din greșeală. După ce fac în­conjurul încăperii cu privirea și văd că toată lumea dan­sează, fără a fi vreun scandal sau vreo bătaie, se lasă con­vinși și ies afară. Își aprind relaxați cîte o țigară și își aga­ță bastoanele de curele asemenea liliecilor care sînt pre­gătiți pentru un somn lung.

Venirea jandarmilor a atras curioșii din pub-urile ală­turate, care și-au încheiat seara în Tavernă. Cu mîinile și sticlele pe sus, s-au amestecat printre cîntăreții oca­zio­nali, și-au fluturat părul pe melodiile rock și au valsat stîngaci cu sticlele de bere.