Jazz, în direct numai pe Facebook

Mozaicul de culori al rochiei, care se mişcă în falduri, cînd la stînga, cînd la dreapta, creează iluzia optică de niş­te valuri multicolore, gata să vină peste rîndul din faţă, prop­tit pe scaunele roşii ale Ateneului din Iaşi. Prezenţi la spectacolul intitulat „Ia`Şi Jazz” care a avut loc joi sea­ră, la ora 18.00, oamenii s-au lăsat hipnotizaţi de jocul cur­cubeului de pe rochie, cîntînd fiecare melodie din reper­toriul artistei Mihaela Gârlea şi al formaţiei ieşene Gâr­lea Cvintet. „Cred că în sală sînt maxim şase studenţi de la Muzică. Ah, mă scuzaţi, sînt zece de fapt”, spune zîmbind ironic, dar buzele de un roşu aprins se pornesc într-un rîs zgomotos cînd din spate mai sînt patru mîini ridicate venind în completarea celor şase, deja ridicate, din faţă. Suspină, iar următorul instrumental care se aude dispre scenă pare foarte cunoscut, ca un soi de cîntec pe care nu ştim de unde să îl luăm. Nu durează mult şi refrenul face ca orice urmă de lapsus să dispară complet, iar „Cry Me A River” sună aşa de bine şi liniştitor în varianta asta de jazz încît uiţi complet de ritmul antrenant cu care te-a obiş­nuit Justin Timberlake în piesa originală.

Sunetele de contrabas şi tobe se izbesc violent de pereţii ateneului, iar vocea puternică face să vibreze fiecare acută pe care o cîntă artista. „Noi femeile ştim cum să cerem un lu­cru, dar şi dacă nu îl obţinem, ştim cum să reacţio­năm”, introduce artista următorul cîntec şi mimează cu mîna către urechea soţului ei un soi de cicălire stîrnind amu­za­mentul celor sală. O fată şatenă, cu părul creţ, se tot uită de fiecare dată la prietenul ei cînd fredonează versul „Why don’t you do right, like some other men do?” şi îi cere de fiecare dată, în glumă, să îi dea cît mai mulţi bani, exact ca în melodie. Băiatul amuzat îşi goleşte buzuna­re­le şi îi întinde fetei un pachet de gumă pe jumătate plin şi 30 de bani. „E tot ce am”, rîde acesta cînd fata se întoar­ce bosumflată, cu faţa în partea cealaltă. Se împacă repe­de şi o iau amîndoi de la capăt de data aceasta fredo­nînd împreună versurile piesei lui Peggy Lee.

Uitîndu-se din nou în sală după studenţii ei, cîntărea­ţa face o grimasă de nemulţumire şi se arată dezamăgită de numărul mic de persoane prezente la spectacol. „Cînd îmi fac o rochiţă cu mînuţele astea ale mele, sute de like-uri, cînd postez o melodie de la vreun concert, din nou su­te de aprecieri, laude, felicitări, dar cînd e vorba să vină la un spectacol…”, spune şi face un gest amplu cu mîinile arătînd spre scaunele goale din sală. Pentru ultima piesă, artista doreşte să asiste şi ea un concert, astfel publicul este invitat să cînte fiecare vers şi să o imite întru totul. În cîteva minute rolurile se inversează, iar publicul cîntă o melodie cu influenţe folclorice, fiind ascultat de cei de pe sce­nă. „Aveţi cu toţii prezent toată săptămîna, la ori­ce”, rîde artista şi aplaudă, continuînd să asculte şi ultimul refren.