În Urma ierbii

Studentele își caută portofelele prin genți, tineri se uită să vadă dacă au destui bani de bere, băiatul de la poar­tă verifică ștampilele celor deja in­­trați. Cum cei din Hand ne-au o­biș­nuit cu concerte săptămînale, vi­ne­­rea trecută au interpretat cei de la tru­­pa Urma, una din puținele for­ma­­ții autohtone ca­re cîntă exclusiv în limba engleză și, mai mult, lipsit de greșeli. Deși au întîrziat aproape do­­­uă ore, membrii trupei și-au luat re­­van­șa, spunînd în debutul concer­tu­lui doar că de mult „vroiam să ve­nim într-unul din cele mai frumoase o­­­ra­șe din țară”.

 „Mi-a trimis o colegă o melodie de la ei acum două săptămîni și de a­tunci îi ascult încontinuu”, spune o stu­­dentă.

Pentru cei care nu i-au văzut în Va­­ma Veche de 1 mai și care sînt fa­­­miliarizați cu primele albume ale tru­­­pei, concertul a reprezentat o sur­pri­ză, stilul mu­zical fiind diferit fa­ță de cel pe ca­re-l aveau la în­ce­put, fol­kul alter­na­tiv cu influențe de jazz rock evo­lu­înd acum către un gen pu­țin mai ra­­finat, pe alocuri mai puțin me­lo­di­os dar cu versuri la fel de in­te­­li­gen­te.

Așteptînd urcarea băieților pe sce­­nă, tinerii care-i ascultă pentru pri­­­ma oară live își dau cu părerea des­­pre cum urmează să fie concertul: „Mi-a trimis o colegă o melodie de la ei acum două săptămîni și de a­tunci îi ascult încontinuu”, spune o stu­­dentă ce stă rezemată de un pe­re­te.

Nemaiavînd răbdare pînă la în­ce­­putul spectacolului, un tip înalt ie­se pe holul de la intrare și se în­dreap­tă către primul om pe care-l ve­­de: „Frate, nu te supăra, dă-mi o fo­­iță”. Sala începe să fie plină încă de pe la ora 21.00, cînd, după pre­fe­rin­ță, tinerii își ocupă locuri la mese bi­­ne poziționate, în picioare, în fața sce­nei, sau la scaunele de la bar. Cu toa­tă întîrzierea, trupa e întîmpinată de aplauzele acestora, mai ales că ma­­joritatea pînă la 23.00 sînt deja a­me­țiți și încălziți de atîtea grade.

Chiar dacă s-a mai dus din far­me­­cul de pe vremuri al trupei, cînd la fiecare melodie trupeții treceau de la un instrument la altul, schim­bînd locul între ei, muzica e atît de bu­­nă încît nici nu-ți dai seama cînd tre­­ce concertul de două ore. Piesele se leagă între, întreaga reprezentație fiind demnă și de-o scenă outdoor, cu public dublu. Și pentru că ieșenii nu-s gata de plecare, cei de la Urma mai cîntă încă odată Ter­­minus, cea mai apreciată me­lo­di­­e de pe albumul ce urmează să ­a­pa­ră, Lost end found. Pînă și bă­ia­tul care căuta foi­țe s-a întors pentru ul­tima piesă.