În căutarea Samsarei, pe versurile Luciei

Lucia, fata cu părul de culoarea morcovului, un blond-căpșună sclipitor, a împletit melodiile cu stările de suflet aproape o oră, vineri, 22 februarie 2019, în cafeneaua Acaju. Îmbrăcată cu o maletă neagră și o fustă peste genunchi, galbenă, cu imprimeu retro, Lucia salută publicul după prima piesă și promite că o să se îndeletnicească cu melodiile în seara aceasta, fiindcă la vorbit i s-a spus de mai multe ori că nu se pricepe. E acompaniată de trupa sa, formată din patru membri: un băiat înalt la clape, unul cu bretonul cîrlionțat la tobe, un altul cu șapcă la chitară și o fată cu părul brunet, prins în coc și îmbrăcată cu un hanorac negru, la violoncel.

În Acaju, toată lumea fredonează versurile Luciei. De la tinere strident machiate, cu buze roșii, care se țin de mînă cu prietenii lor, la mame cu bebeluși în hamuri, ținîndu-și paharul în mîna stîngă, pînă la un cuplu de oameni ce păreau a fi împlinit deja 50 de ani. Sala nu este puternic luminată, dar publicul nu pare deranjat de acest aspect, scoțîndu-și telefoanele din buzunare sau poșete pentru a filma spectacolul.

„Voiam să vă spun că luna trecută am lansat un album ce se numește «Samsara» și este agățat pe toate gardurile YouTube-ului. Piesa pe care o vom cînta acum este de pe acest album și poartă numele «The perfect life»”, spune Lucia zîmbind. Pentru a o vedea mai bine, cîțiva oameni au urcat pe scări, fiecare ținînd cîte un pahar în mînă și dînd din cap pe ritmul muzicii. În timp ce Lucia interpretează piese lente și își mișcă mîinile asfel încît să pară că îi tremură încet, la etaj un cuplu de tineri se îmbrățișează și pictează umbre întortocheate pe peretele din spate.

„Pe o notă ușor mai optimistă, piesa «Strong»”, spune solista înainte ca pe fundal să se audă „Why do you care?/ Your life is out there/ And you could be strong” (De ce-ți pasă?/ Viața ta e undeva, acolo/ Și ai putea fi puternic). Atunci cînd acordurile instrumentelor au inundat sala, o fată blondă, îmbrăcată în negru și cu ochelari de vedere, a zîmbit discret și a început să cînte, să dea ușor din cap și să se bîțîie de pe un picior pe altul. Lîngă ea, un cuplu ascultă atît de intens versurile Luciei, rupți de tot din jurul lor și unul de altul, încât nici nu ți-ai da seama dacă nu i-ai vedea îmbrăcați aproape la fel, în roșu.

După fiecare piesă interpretată, artista zîmbește publicului și face o introducere scurtă melodiei următoare. „Este foarte veselă, e despre moarte”, se joacă Lucia cu cuvintele, stîrnind mereu hohote de rîs printre spectatori cu asocierile ei. În timp ce vocea răsună în cafenea, mîinile îi tremură, iar ochii îi ține închiși. Chiar și fotograful, un bărbat înalt, cu părul lung, brunet și prins în coadă, care se plimba aparent plictisit printre spectatori, se oprea din fotografiat pentru cîteva momente ca să fredoneze versurile pieselor mai cunoscute, pe care le auzise în trecut.
După ultima piesă pe care a cîntat-o singură, ajutîndu-se de pian, Lucia s-a trîntit pe canapea, spunînd că se bucură că a ieșit concertul bine, chiar dacă un domn înalt mustăcea în barbă că nu a înțeles „niciun cuvînt din ce a cîntat fata asta”. Deși mai erau trei ore pînă cînd cafeneaua se închidea, jumătate dintre oamenii prezenți s-au grăbit să își ia hainele și mănușile, mergînd cu pas vioi pe scările înzăpezite, pe ritmurile lente ale „Samsarei” cîntată de Lucia.

de Andreea CIBOTARIU