Folk și poezie, la lumina din sufragerie

Ne-am căutat prin buzunare de un leu și ne-am pre­zentat vineri seara, pe 10 ianuarie, în sufrageria de la Kiddo Cafe pentru o doză de „Folk și Poezie la Cutie”, af­lată la a doua ediție. Deși este deja ora 19.00, iar repre­zen­tațiile ar fi trebuit să fi început deja, nimeni nu pare să vrea să se desprindă de sticlele de bere ori de pa­che­te­le de țigări.

Abia la ora 20.00 Ciprian Cotruță începe să își acordeze chitara și să-și pună în ordine foile pregătite de acasă, iar apoi, artistic, se așează pe scaunul din colț, cel rezervat poeților și cîntăreților din această seară. „iu­beș­te-mă măcar pînă-mi termin țigara…”, începe tă­ră­gă­nat acesta, lăsînd fumul să-i iasă din piept. În sala mi­cu­ță se lasă brusc liniștea. Doar la masa de lîngă ușă cî­te­va fete mai chicotesc în fața unei tablete conectate la Facebook.

Versurile cu tentă sexuală îl fac însă pe un băiat din public să-și înăbușe cu greu hohotele de rîs.

Emilia, o fată micuță și îmbrăcată complet în ne­gru, își face loc printre mesele rotunde pînă la scaunul ar­tiș­tilor. „Doctore, simt ceva mortal  / Aici, în regiunea fi­in­­ței mele / Mă dor toate organele, / Ziua mă doare soa­rele / Iar noaptea luna și stelele”, recită trist Emilia dintr-o poezie de Marin Sorescu. În lumina difuză um­brele au amorțit. Se aude parcă fiecare suflare și ni­meni nu mai îndrăznește nici să se miște.

Abia după ce Ciprian se așază din nou în jilțul de sub veioză și ne împărtășește că „Moș Crăciun e un om rău”, chicotelile încep din nou să răsune din ca­fe­nea. Adrian Păunescu, Valentin Talpalaru și Marin So­res­cu ajung și ei sub lumina veiozei din colțul camerei, de fiecare dată pe buzele și în mîinile altcuiva.

Seara se transformă și în una de folk, nu doar de poezie abia după ce Bobo de la Fără Zahăr cere chita­ra. Acordurile melodiei „I wanna be yours” a celor de la Arctic Monkeys sună calm și cald. Versurile „If you like your coffee hot / Let me be your coffee pot / You call the shots babe / I just wanna be yours”, le fac pe fetele de la mese să-și lase fețele în palme și să-l pri­vească galeș pe artist. Se trezesc însă atunci cînd poe­zia lui Ștefan Augustin Doinaș, „Astăzi ne des­păr­țim”, își împrăștie pesimismul.

Doar Bogdan, fotograful care se mută de pe un sca­un pe altul în căutarea încadraturii perfecte, pare a fi singurul neafectat de versurile triste, amestecate cu fumul de țigară și lumina difuză. „Simona de la Ludic”, cum o prezintă Ciprian, reușește însă să aducă culoare în obrajii domnișoarelor cu un fragment din Matei Vișniec. Versurile cu tentă sexuală îl fac însă pe un băiat din public să-și înăbușe cu greu hohotele de rîs și doar privirea mustrătoare a prietenei lui îl mai ține în frîu.

Încet, s-au isprăvit toate cîntecele din repertoriul folkiștilor, iar cărțile de versuri au rămas fără poezii de recitat, însă nimeni nu se dă dus acasă. Se anunță doar, nepăsător, că artiștii de cafenea îi vor mai scoate din cutie pe poeți și le vor pune gîndurile pe muzică la ediția a treia.

Andrei MIHAI