Fata care pictează suflete

Cu un aer londonez, păstrînd în decor tema care dă și numele restaurantului, „The Trumpets” cuprinde între pereții săi o atmosferă caldă, de familie. În seara de 8 octombrie, de la ora 21:00, „The Trumpets” a fost gazda cîntăreței Alexandra Ușurelu, care a susținut pentru prima dată un concert în Iași.

Vinul din pahare lucește în lumina slabă și reflectă tromboanele din tavan care țin loc de lustră. Deși ora începerii concertului e trecută deja, oamenii continuă să pășească pragul gazdei. Zumzăitul celor care au umplut localul și clinchetul paharelor se-aud de parcă pregătesc intrarea cîntăreței. Scena atrage atenția prin mesajul cu care sînt întîmpinați toți cei prezenți: „Vă mulțumim că nu fumați înaintea și în timpul spectacolului.” În ciuda lui, se mai ridică ici, colo cîte un fum înecăcios și se rătăcește printre oameni.

E aglomerație și cu greu se găsesc pînă și locurile în picioare, dar nimeni nu pare să fie deranjat de acest lucru. Forfota încetează, iar o voce subțire umple localul. Sloganul celor de la „The Trumpets”, „Hello, love”, merge mînă în mînă cu melodiile pregătite. Întregul concert pare o confesiune a artistei către cei prezenți, așa cum a anunțat și în deschidere prin interpretarea piesei „Acesta-i sufletul meu”. „Bună seara/Acesta-i sufletul meu/Curge peste oameni mereu”, a fost salutul de bun găsit al cîntăreței ale cărei melodii au fost fredonate întreaga seară de fani. Pe ecranul din spatele interpretei de muzică non-mainstream au fost proiectate imagini video menite să ducă spectatorii cu gîndul la capătul lumii despre care Alexandra a vorbit în timpul concertului ei.

Acompaniată de instrumentiști care prind în dans notele, concertul a părut o plimbare cu barca spre asfințit adus în fața spectatorilor prin jocul de lumini de pe scenă. Ritmul pieselor s-a menținut pe o linie domoală îmbrăcată în onduleuri vocale a căror săvîrșire a amintit de Norah Jones. Alături de vocea care iese din tipare, Alexandra Ușurelu se remarcă prin dăruire și prin dragostea cu care vorbește: „Reuşeşti să faci minuni cu un gest,/ Când zâmbeşti.”

În fața ei, publicul e același. Doar sorb din pahare mai lent, mai îngîndurați și se ascund de frigul de afară sub ploaia de căldură care izvorește din sunetul clapelor.